Câte zile petrec femeile într-o viaţă numărând caloriile din farfurie?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unui nou studiu, o femeie pierde 127 de ore pe an, numărând caloriile din farfurie. „Huffington Post” a întocmit o listă a lucrurilor pe care oricine le poate face mai bine în acest răstimp.

Un sondaj, realizat în rândul femeilor din toată lumea, a descoperit că femeile se gândesc la dietă 21 de minute pe zi. La o medie de 67 de ani, se ajunge la un simplu calcul care arată că 335 de zile dintr-o viaţă sunt petrecute obsedând asupra greutăţii şi siluetei. În cadrul aceluiaşi sondaj, au fost intervievaţi şi bărbaţi, care au spulberat miturile despre reprezentanţii sexului puternic. Se pare că silueta este un topic fierbinte şi pentru aceştia, de vreme ce 18 minute pe zi sunt petrecute cu gândul la dietă, sport sau fizic.

„Poate că cei intervievaţi nu sunt complet reprezentativi pentru toată populaţia lumii, dar sunt pentru o mare parte. Iar rezultatele sunt, din păcate, deloc surprinzătoare. Cei mai mulţi dintre noi demonstrează că trăim într-o societate obsedată de perfecţiunea corpului. Este uşor de spus, dar ne-ar fi mult mai bine şi am fi mult mai productivi dacă am petrece mai puţin timp gândindu-ne la obiceiurile noastre alimentare şi ne-am sărbători mai des”, scrie „Huffington Post”.

În continuare, ziarul american a publicat o listă cu lucruri pe care oricine le-ar face mai bine în cele 127 de ore pierdute anual cu gândul la caloriile consumate.

  • Un maraton al celor şase sezoane „Mad Men”. Peggy Olsen este un personaj a cărui atitudine poate fi binefăcătoare.
  • Să mergi la cât mai multe prime întâlniri. Poate aşa vei merge şi la ultima.
  • Dormi. Sunt ore petrecute mai bine dormind, iar corpul tău va fi recunoscător.
  • Petrece timpul acesta cu iubitul/iubita. Nu este nevoie să mai enumerăm motive aici.
  • Postează poze pe Instagram cu apusuri de soare, brioşe şi căţei.
  • Apreciază-ţi corpul, nu-l urî. Este al tău.
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite