A vazut-o venind, mai intai capul, apoi din ce in ce mai mult din ea, pe masura ce urca scarile. Insa ceva s-a intamplat, silueta nu se marea in ritmul si in proportia in care instinctul ii spunea ca ar trebui sa se intample. Si, intr-adevar, la un moment dat a putut sa o vada cu totul pe scara, cum urca. "Parca ar fi fost cineva in picioarele goale si pe toata scara ar fi fost zeci de sticle de bere sparte, si ea se ferea de fiecare ciob. Avea niste cizmulite, nu avea tocuri, ca sa te gandesti ca era foarte atenta pe unde calca, spre a nu-si rupe gatul chiar inainte de interviu. Nu avea nicio logica ce vedeam. Apoi, in clipa urmatoare, mi-am spus ca un astfel de om nu poate lucra cu mine, indiferent ce ar scrie in CV-ul lui. Oricum, nu pe postul acela..." Si nu a angajat-o, decizia fusese deja luata, indiferent ce ar fi vorbit la interviu. Au avut o conversatie formala, de politete, ca sa nu se simta femeia prost ca o expediaza prea repede. Sigur, ea nu va sti niciodata de ce nu a primit postul, desi CV-ul era beton, iar ea a dat raspunsuri foarte bune la toate intrebarile omului.

Asta mi-a adus aminte de o intamplare de acum opt sau noua ani, pe care o vad mereu in fata ochilor, ca si cand s-ar fi intamplat dimineata. Un alt prieten al meu era foarte incantat ca isi gasise candidatul ideal, tocmai il angajase. CV beton, interviurile super OK, s-au inteles si la bani, tot. Era sigur ca il va promova in scurt timp si ca va ajunge departe, oricum. La scurt timp dupa aceea, valurile vietii ne-au adus in acelasi loc si in aceeasi camera pe toti. El si cu noul lui angajat faceau o prezentare unor clienti importanti, o prezentare din acelea scortoase, protocolare, in jurul unei mese mari, rotunde. Eram si eu acolo, nu conteaza de ce. Se termina prezentarea dupa vreo doua ceasuri, se ridica toti oamenii, clientii importanti cu mine preocupate, toata lumea isi strange hartiile si ce mai aveau. Ma asteptam sa spuna niste politeturi de incheiere, cum se face, insa vad ca raman in picioare si asteapta, aproape toti cu privirile in acelasi loc. Acolo era noul angajat al prietenului meu. Acesta ia prima hartie si o asaza frumos in fata lui, cu muchia perfect paralela cu marginea mesei. Apoi ia si a doua hartie, o asaza peste prima, dupa care o aliniaza si pe aceasta la perfectie. Dupa care ia pixul din stanga, unde era in diagonala, si il asaza in dreapta, da, ati ghicit, perfect paralel cu cealalta margine a celor doua coli. Dupa care, nemultumit de rezultat, il muta ceva mai sus, insa tot paralel cu marginea in cauza, si exact la aceeasi distanta. Apoi vine randul la aliniere altor hartii, mai apare un pix de sub una dintre ele... Si apoi nasturii! Isi pune un pulover cafeniu cu nasturi in fata, pana sus, parca il vad si acum. Incepe de jos cu incheiatul nasturilor. Il rezolva pe primul, netezeste niste cute imaginare, sta putin, dupa care trece la al doilea. Cu filmul in fata, estimez ca i-a luat aproximativ cinci secunde incheiatul fiecaruia. Probabil ca toate privirile atintite asupra nasturilor lui il faceau sa fie si mai responsabil in acest demers...

Cand am iesit, in sfarsit, l-am tras deoparte pe prietenul meu si i-am spus la ureche: "Dorule, am niste dubii, te vad foarte entuziasmat, dar eu nu cred ca va ajunge prea departe noul tau angajat, nu cred ca il vei promova atat de repede pe cat crezi, daca nu cumva il vei trimite chiar acasa intr-o zi." Sigur, mi-a spus ca exagerez, ca asa suntem noi, cei de la recrutare, ca ne legam de toate chichitele ca sa ne justificam banii, lucruri din acestea, cum se zice...

Acum cateva zile am aflat ca ma inselasem, cel putin in parte. Omul e tot acolo, doar ca nu a fost facut director. Nici macar pe alt post nu a ajuns, e pe cel pe care a si fost angajat atunci, si cu aproape acelasi salariu dupa opt sau noua ani.

Nu cred ca-si mai aduce aminte prietenul meu de vechea noastra discutie. Iar de nasturi nici atat, nu e in natura lui sa se uite la maruntisuri din acestea...