8 metode prin care ne putem păstra mintea ageră până la adânci bătrâneţi: ce rol joacă vinul roşu, cinismul şi spălatul pe dinţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, creierul nostru este din ce mai afectat de stres, ba chiar şi de lipsa sexului, după cum au indicat studii recente. Există însă diverse metode prin care putem să ne menţinem mintea ageră şi să prevenim instalarea demenţei.

Activitatea de la birou poate deveni monotonă, dar există şi beneficii de pe urma acestei rutine. Astfel, potrivit unui nou studiu realizat de Institutul pentru cercetarea bolii Alzheimer din Wisconsin, SUA, folosirea moderată, dar regulată, a computerului, poate duce la scăderea cu 42% a simptomelor de declin cognitiv.

Luptă rapid şi uşor împotriva demenţei

Mai exact, folosirea computerului vă poate stimula suficient de mult creierul, activându-vă hipocampusul (creator de memorie) şi astfel prevenind îmbătrânirea materiei cenuşii.

Luaţi o gură de aer

Una dintre modalităţi este să faceţi o scurtă plimbare în timpul zilei, care, potrivit unui studiu realizat de publicaţia The New England Journal of Medicine, reduce semnificativ riscul de demenţă. Oamenii de ştiinţă susţin că dacă vă plimbaţi într-un ritm alert, ceea ce duce la îmbunătăţirea circulaţiei sanguine, starea de sănătate a creierului este prelungită. 

Învăţaţi o nouă limbă străină

Deprinderea unei activităţi noi timp de 10 minute pe zi ajută la îmbunătăţirea nivelului cognitiv, potrivit unei cercetări publicate în Jurnalul de Neurologie din SUA. Învăţarea unei noi limbi străine se poate dovedi mai eficientă în lupta împotriva demenţei decât orice medicament disponibil.  

Cinismul dăunează creierului 

Cercetătorii finlandezi au descoperit că oamenii cinici, care în general văd doar părţile negative ale celor din jur, sunt predispuşi să dezvolte demenţă într-o măsură mai mare decât semenii lor mult mai încrezători şi mai optimişti. Oamenii de ştiinţă nu ştiu cu exactitate care este legătura dintre pesimism şi demenţă, dar afirmă că depresia ar putea juca un rol în rândul cinicilor. Potrivit studiului, o astfel de atitudinea este toxică pentru creier.  

Urmăriţi un program amuzant 

Petreceţi 20 de minute pe zi râzând şi vă veţi spori apărarea creierului împotriva demenţei, potrivit Federaţiei Societăţilor Americane pentru Biologie Experimentală. Urmăriţi un episod din comedia voastră preferată după cină; veţi râde destul cât să scadă suficient nivelul hormonilor stresului, cum ar fi cortizolul, care are rol în pierderile cognitive.

Spălaţi-vă pe dinţi şi folosiţi aţa dentară în fiecare zi

Cercetătorii suedezi susţin că menţinerea sănătăţii orale reprezintă o metodă de luptă împotriva demenţei. Potrivit acestora, dacă nu folosim aţa dentară, sporim şansele de a păstra bacteria Porphyromonas gingivalis în gură, fapt aflat în strânsă legătură cu deficienţele cognitive.  

Mergeţi la culcare devreme

Cercetările Institutului de Învăţare & Memorie din SUA sugerează că mai puţin de şase ore de somn pe noapte pot duce la demenţă.

Beţi un pahar de vin în fiecare seară

Cercetătorii de la Centrul Medical Universitar Loyola din SUA au descoperit că oamenii care consumă un pahar de vin roşu pe zi au cu 23% mai puţine şanse să dezvolte demenţă. Aceasta se datorează substanţei resveratrol, un antioxidant natural (care luptă şi împotriva cancerului) prin păstrarea vaselor de sânge dilatate şi flexibile.  

Ce este demenţa?

Potrivit Societăţii Române Alzheimer, demenţa este o boalǎ care apare ca urmare a afectǎrii creierului. Ea se caracterizatǎ printr-un declin progresiv al funcţiilor mintale. Sunt afectate memoria, limbajul, intelectul, abilitǎţile sociale, reacţiile emoţionale, modul de comportare. Pe mǎsura evoluţiei bolii se reduce posibilitatea persoanei de a realiza activităţile de fiecare zi. Simptomele particulare şi evoluţia ei pot fi destul de diferite de la o persoană la alta. Boala este întâlnită îndeosebi la persoanele în vârstă. Ea apare la 1 din 15 persoane de peste 65 de ani şi la 1 din 4 persoane de peste 85 de ani. Există mai mult forme de demenţă: de tip Alzheimer, vasculară, fronto-temporală, cea legată de consumul abuziv de alcool, cea cu corpi Lewy, etc.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite