Psihologul Alfie Kohn critică un sistem de învăţământ profund greşit: „Cooperarea la şcoală sau la locul de muncă înseamnă să fii obedient, să nu te plângi”

Alfie Kohn, care a crescut în sânul uneia dintre cele mai competitive naţii din lume, cea americană, în care „să fii cel mai bun este o adevărată religie de stat”, după cum afirmă chiar el, şi-a dedicat zeci de ani din viaţă pentru a înţelege de ce este nevoie de o alternativă la acest tip de cultură competitivă. FOTO Adevărul

Nu ştim să ne motivăm copiii să înveţe din plăcere pentru că părinţii, profesorii, factorii de decizie nu au curajul să pună întrebările radicale şi să acţioneze pentru a schimba modul nociv în care se face şcoală. În schimb, continuăm să punem presiune pe copil şi să dăm vina tot pe el atunci când eşuează din cauza unei structuri profund greşite, a subliniat psihologul american Alfie Kohn în conferinţa pe care a susţinut-o sâmbătă, la Bucureşti.

Aflat pentru a treia oară la Bucureşti, psihologul american Alfie Kohn a încercat să le prezinte părinţilor care au umplut sâmbătă, 21 mai, sala Auditorium de la Muzeul Naţional de Artă al României care sunt argumentele sale contra competiţiei, a unui sistem de învăţământ existent şi la noi, în care copilul este presat să obţină performanţă, excelenţă, deşi modul în care este structurat subminează plăcerea de a învăţa, de a-şi dezvolta abilităţile, gândirea critică etc.

Hibele sistemului american, în care „să fii cel mai bun este o religie de stat”

Alfie Kohn, care a crescut în sânul uneia dintre cele mai competitive naţii din lume, cea americană, în care „să fii cel mai bun este o adevărată religie de stat”, după cum afirmă chiar el, şi-a dedicat ani din viaţă pentru a înţelege de ce este nevoie de o alternativă la acest tip de cultură competitivă.

„În America, adoptăm un din următoarele poziţii în ceea ce priveşte competiţia: susţinere entuziastă şi susţinere profesionistă. Conform primei posturi, cu cât ne implicăm mai mult copiii în rivalitate, cu atât mai bine. Competiţia întăreşte caracterul şi produce excelenţă. Conform celei de-a doua atitudini, admitem că societatea aleargă după primul loc pe podium, că ne forţăm prea mult copiii să devină învingători, însă menţinem convingerea că, ţinută în frâu, competiţia poate fi distractivă şi sănătoasă”, a explicat Kohn, adăugând că în timp a realizat că niciuna dintre abordări nu este corectă.

Concluziile sale bazate pe analizarea rezultatelor a nenumărate cercetări în domeniu i-au confirmat că beneficiile de care avem parte cultivând competitivitatea în toate aspectele vieţii sunt insignifiante pe lângă efectele distructive ale acesteia atât asupra sănătăţii psihice, cât şi a relaţiilor interumane şi a calităţii activităţilor pe care le facem.

Chiar dacă viziunea psihologului le-a părut părinţilor din România radicală, acesta a ţinut să explice faptul că ne este greu să acceptăm altceva decât am fost învăţaţi şi că alternativa la competiţie poate să pară o utopie, mai ales că schimbările nu se pot face peste noapte. Însă, din punctul său de vedere, cel mai important este să începem să ne punem întrebări şi să privim cu ochi critici un sistem prezentat ca fiind singurul care duce la progres şi la succes.

Nu înseamnă că nu ar trebui să ne învăţăm copiii ce este disciplina, tenacitatea, că nu ar trebui să-i încurajăm să reuşească sau că ar trebui să-i ferim de eşec. Dar nu este nevoie să câştige sau să piardă, să înfrângă alţi copii sau să se teamă că vor fi ei înfrânţi. Copiii se simt infinit mai bine atunci când locurile de joacă şi sălile de clasă sunt organizate pe cooperare şi nu pe competiţie. Când lucrează cu alţii şi nu împotriva altora, iar stima lor de sine nu depinde de câştigarea unui concurs, după cum au dovedit nenumărate cercetări pe această temă. 

Kohn a punctat că această întrecere spre victorie naşte anxietate şi duce la lipsa de concentrare şi de creativitate. „Ajungem să-i privim pe oameni ca obstacole în drumul nostru spre succes, în loc să realizăm că ne pot fi aliaţi pentru a obţine rezultate şi mai bune decât o poate face o singură persoană, oricât ar fi de pregătită aceasta”, în opinia psihologului.

Sistemul de învăţământ tradiţional zdrobeşte stima de sine a copilului

Pentru a exemplifica modul în care, la clasă, în timpul orelor, stima de sine a copilului este zdrobită într-un sistem de învăţământ în care accentul se pune pe competiţie şi nu pe cooperare, psihologul a adus aminte de momentul în care un copil este scos la tablă şi nu cunoaşte răspunsul la întrebarea profesorului.

Copilului care nu poate face mai mult decât îi cere profesorul îi este strivită stima de sine atunci când cadrul didactic solicită clasei să ofere răspunsul pe care el nu-l cunoaşte, pentru că, în mod evident, nu poate mai mult. Ceilalţi copii din clasă râd de jena celui scos la tablă, o pădure de mâini se ridică dornice să dovedească faptul că ei sunt mai buni, că pot mai mult decât cel prins pe picior greşit. Chiar dacă am trecut cu toţii prin astfel de scene la şcoală sau la locul de muncă şi poate că ni se par fireşti, astfel de scene sunt de o cruzime incredibilă, a punctat Kohn. Acesta consideră că nu astfel de momente şi de abordări construiesc excelenţa, şi că un sistem de învăţământ cu adevărat competitiv este cel în care elevii şi studenţii sunt încurajaţi să-şi împărtăşească cunoştinţele acumulate, nu să ţină pentru ei informaţia doar pentru a dovedi că ei se ridică deasupra celorlalţi

Specialistul american a observat că până şi ideea de cooperare a fost denaturată în societăţile competitive: 

Profesorul care le spune copiilor se coopereze la ore doreşte, de fapt, să fie obedienţi, ascultători. Cooperarea la şcoală sau la locul de muncă este greşit înţeleasă: înseamnă să fii supus, să nu te plângi.

Un sistem bazat pe cooperare schimbă inclusiv modul în care gândesc oamenii, aceştia devenind mai interesaţi să audă şi părerea celorlalţi, să caute soluţii, să analizeze împreună cele mai bune opţiuni. La polul opus se situează modul în care oamenii ajung să gândească într-un sistem competitiv, în care nu vor fi concentraţi pe identificarea celor mai bune rezolvări, ci pe a-şi impune propria opinie şi a-i convinge pe ceilalţi că ei deţin cheia problemei. „Efortul cognitiv este irosit atunci când concurăm pentru că ne concentrăm pe a-i învinge pe ceilalţi”, după cum a observat Kohn.

Acesta a oferit exemple în care se încearcă introducerea sistemului bazat pe cooperare, de la şcolile din Finlanda şi până la o serie de cărţi lansate în Canada, încă din anii ‘70, în care sunt oferite exemple de jocuri pentru copii axate pe cooperare, nu pe competiţie, şi care sunt preferate de copii celor competitive.

Societăţi democratice în care acţionăm total nedemocratic: „reducem elevii la simple numere”

Şcolile tradiţionale reduc elevii la simple numere, profesorii nu sunt încurajaţi să cunoască mai bine copiii, să descopere ce îi interesează cu adevărat, cum îi pot face să gândească mai creativ. „Vrem să trăim într-o societate democratică, la fel cum şi România îşi doreşte, dar pe drumul către democraţie facem ceva total nedemocratic”, este de părere psihologul vorbind despre modul în care le anulăm generaţiilor viitoare capacitatea de a construi împreună şi de a-şi folosi spiritul critic pentru a identifica greşelile din societate, dorinţa de a schimba ceea ce nu funcţionează.

Putem să ne resemnăm şi să considerăm că aşa este viaţa, că nu putem face nimic pentru a schimba lucrurile, ori părinţii se pot uni şi merge la directorii de şcoli, apoi la factorii de decizie din ministere, pentru a cere regândirea unui sistem în care nu se urmăreşte succesul tuturor indivizilor, a arătat acesta.

În opinia psihologului, persoanele care nu pot concepe viaţa fără competiţie, hipercompetitivii, au un comportament care pur şi simplu strigă după ajutor.

„Sunt oameni care au permanent nevoie de confirmarea propriei valori, au un sentiment de nesiguranţă care îi ucide încet din punct de vedere psihologic, pentru că nu poţi câştiga mereu, oricât ai fi de bun şi de competitiv”, a explicat Kohn modul în care competiţa afectează în mod negativ atât învingătorul cât şi învinsul.

Nu în ultimul rând, Alfie Kohn a precizat că fiecare părinte în parte decide măsura în care îşi poate educa copilul să acţioneze mai puţin în ideea de competiţie şi mai mult în ideea de cooperare, în aşa fel încât copilul să nu fie ridiculizat sau dezavantajat într-o societate atât de competitivă. ”Ceea ce pot face este să colaboreze cu alţi părinţi şi profesori pentru a schimba structurile care îi împiedică pe copii să evolueze aşa cum şi-ar dori, a punctat acesta în cadrul conferinţei organizate de platforma Totul despre mame.