FOTO Lecţie de curaj: o gravidă în nouă luni intenţionează să facă balet până când va deveni mămică
0O balerină profesionistă a avut parte de o rundă de aplauze virtuale, după ce a fost fotografiată în timp ce dansa, deşi însărcinată în luna a noua.
Mary Helen Bowers, o mămică în vârstă de 33 de ani, nu a vrut să renunţe la balet pe perioada sarcinii. Graţioasă şi rafinată, tânăra din New York a continuat să-şi facă exerciţiile fizice, odată cu pregătirea rolului de viitor părinte, relatează „The Huffington Post“.
„Am simţit o recompensă dublă pentru că am continuat să lucrez şi să dansez în timpul sarcinii“, a declarat Helen, a cărei poveste impresionantă se regăseşte pe Instagram, sub forma unui jurnal foto emoţionant.
„Este un miracol să fii însărcinată şi mi-am dorit să imortalizez aceste momente, pentru ca mai apoi să le împărtăşesc cu cei dragi“, a completat tânăra, care în trecut a antrenat-o pe actriţa Natalie Portman pentru rolul ei din „Black Swan“ (Lebăda Neagră – n.r.).
Profesoara de balet şi a îngeraşilor de la Victoria’s Secret, Helen Bowers a declarat jurnaliştilor de la revista „Elle“ că dansul a ajutat-o să prevină simptomele jenante cu care se confruntă o gravidă, precum durerile de spate şi umflarea picioarelor.
„Plănuiesc să mă antrenez până la sfârşitul anului“, a susţinut balerina, argumentând că doctorul ei este complet de acord cu planul său de exerciţii fizice.
Citeşte şi:
Pasiune dusă la extrem: o femeie însărcinată în luna a noua ridică haltere