Fără suzetă, vorbe dulci sau jucării: tratează copilul ca pe un adult. Noul trend în parenting

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După principiul „copilul ştie mai bine ce are nevoie” tot mai mulţi părinţi adoptă o tactică celebră în anii '70 şi actualizată astăzi. În timp ce mulţi părinţi apelează la cântece de leagăn, jucării sau suzete pentru a-şi controla copiii, un trend revenit din trecut, numit Resources for Infant Educarers (RIE), schimbă complet direcţia.

Magda Gerber este cea care, în 1978, a susţinut ideea că respectul dintre părinte şi copil este de ajuns pentru a rezolva problemele, fără alte ajutoare.

Acest tip de parenting, care promite un copil mai competent şi conştient de sine în viitor, are succes în rândul celebrităţilor precum Jamie Lee Curtis, Tobey Maguire şi Penelope Cruz. În acelaşi timp, există experţi care sunt de părere că acest tip de abordare ar putea face mai mult rău decât bine copilului.

RIE învaţă părinţii că în locul distracţiilor artificiale şi constante, precum jucăriile şi orele de sport, copiii au nevoie de relaxare şi stimulare naturală pentru a se dezvolta complet.

Volumul „Baby Knows Best”, scris de Deborah Carlisle Solomon, este cea mai recentă „reîncarnare” a sfaturilor RIE, bazate pe învăţăturile lui Gerber.

Cartea explorează „abilităţile naturale ale copilului de a se dezvolta în propriul ritm, fără să fie înşelat de aşteptările care planează asupra lui din partea părinţilor”.

Lista lucrurilor interzise de către cei care adoptă metoda RIE este lungă şi include obiecte banale precum scaunul-balansoar, flacoane cu tetină, suzete, jucării, gângureli sau scaune înalte cu jucării ataşate.

Suzetele sunt compromise, în viziunea RIE, după ce Gerber a scris „Suzeta pune capăt, opreşte copilul din plâns, dar întrebarea este alta. Are un copil dreptul să plângă?”. În loc ca părintele să încerce să ademenească bebeluşul să adoarmă cu diverse tertipuri, RIE dictează ca aceştia să-i lase să plângă oricât doresc cei mici.

Ideea de bază a acestei metode este că bebeluşii şi copiii ştiu mai multe decât cred părinţii, motiv pentru care trebuie respectaţi, ca nişte adulţi funcţionali.

Vorbele dulci trebuie înlocuite cu conversaţii lungi şi mature.

În ciuda conflictelor născute pe marginea acestui tip de educare, RIE şi-a găsit numeroşi adepţi, chiar şi în rândul celebrităţilor. Actriţa Penelope Cruz, care are doi copii cu Javier Bardem, a mărturisit pentru „Wall Street Journal” că este devotată acestei metode de educare a copiilor. 

„Copiii înţeleg totul. Sunt foarte deştepţi”, a spus aceasta.

Şi Jamie Lee Curtis, ai cărei copii adoptaţi au astăzi 17 şi 27 de ani, a spus pentru „Vanity Fair” că „RIE face totul mai bine. Ne face părinţi mai buni, parteneri mai buni, oameni mai buni”.

Problemele pot apărea foarte uşor, folosind această metodă, dacă părintele nu este convins de funcţionalitatea ei, pentru că adultul nu trebuie să se amestece în problemele copilului, oricare ar fi ele.

„A fi părinte este una dintre cele mai grele meserii. Iar această carte are antidotul pentru multe dintre capcanele şi disfuncţionalităţile în care familiile cad pradă din cauza lipsei de cunoştinţe”, scria o cititoare a cărţii, pe site-ul amazon.com. 

Citeşte şi:

Copilul lăudat nu face faţă presiunii

Părinţii îşi strică copiii cu prea multe jucării

Jucării catre trebuie tăiate de pe lista de cumpărături

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite