Comportamente care pot ascunde depresia la copii: psihologii dezvăluie simptomele pe care părinţii nu trebuie să le ignore
0
Despresia este o boalǎ ce nu afecteazǎ doar adulţii, ci şi copiii. Aceştia prezintǎ probleme de învăţare şi de comportament, dar pot prezenta şi tulburări provocate de anxietate. Depresia la vârstele fragede poate afecta nivelul de concentrare al copiilor, atenţia la ore sau îndeplinirea sarcinilor şcolare.
Depresia este un subiect extrem de important, mai ales când vine vorba de sănătatea emoţională a celor mici. Fiind o tulburare a stării sufleteşti, aceasta este mult mai greu de remarcat în anii copilariei. Deşi este posibil ca cei mici să nu poată înţelege sau explica ceea ce simt, psihologii recomandă părinţilor să fie atenţi la semnele care indică depresia copiilor:
Note scăzute
În cazul în care copilul vine brusc cu note mai mici decât de obicei, s-ar putea să existe o problemă a stării sufleteşti. „Foarte mulţi părinţi se plâng de pierderea concentrării celor mici. Aceştia devin confuzi când văd că primesc din ce în ce mai multe sarcini şi simt că mintea lor nu funcţionează corect“, a spus John Walkup, director al diviziei de psihiatrie a copilului si adolescentului de la Weill Cornell Medical College din New York.
Se simte mereu obosit
Adolescenţii sunt cunoscuţi ca fiind nişte somnoroşi care dorm până târziu, dar o schimbare bruscă a orelor de somn poate fi un semn al depresiei. Copii care se confruntă cu depresia vor dori să-şi petreacă întreaga după-amiază în pat, fiind obosiţi chiar şi după multe ore de somn. „Impactul lipsei de odihnă devine evident: întârzie, nu îşi fac temele, fiindu-le afectat modul în care trăiesc“, a spus psihologul.
Se simte inutil
Dacă cel mic spune lucruri de genul „nimeni nu mă place“ sau „sunt lipsit de valoare“, ar trebui să luaţi serios în calcul consultarea unui terapeut. „Identificţi acele gânduri negre şi găsiţi o modalitate de a le înlătura. Gândul este o provocare pentru cei mici“, este de părere Walkup.
Se izolează
Persoanele cu depresie au tendinta de a se izola de ceilalţi. Copiii care devin dintr-o dată retraşi, nu mai interacţionează cu prietenii şi stau singuri, nu trebuie să fie scăpaţi din vedere, scrie rd.com.
Nu vrea să se joace
Cu tot stresul de la şcoală, lecţii opţionale sau alte activităţi educaţive, este normal ca un copil să devină obosit. Însă trebuie să aveţi grijă, deorece toate acestea pot scădea nivelul de satisfacţie al copilului. „Avem nevoie de vacante şi ieşiri cu prietenii, pentru că astfel de activităţi ne reînsufleţesc. Din păcate, oamenii care se află în depresie nu vor să participe sau să facă planuri pentru astfel de activităţi“, spune psihologul.
Îi vine să plângă
Plânsul este un mod perfect sănătos să-şi exprime emoţiile. Dar, dacă copilul tău plânge cu regularitate, ar trebui să examinezi cu atenţie ce se întâmplă cu el.
Se plânge de diferite dureri
Psihologii spun că diferitele dureri fizice, cum ar fi o durere de stomac sau dureri de cap, s-ar putea ivi mai des în cazul copiilor cu depresie. Dacă micuţul doreşte să meargă la medic mai mult decât de obicei, ar putea fi un semn al unei posibile depresii. „Asistentele pot vedea dacă cei mici au cu adevărat o problemă fizică sau nu, putând recunoaşte dacă aceştia sunt stresaţi sau deprimaţi“, spune Walkup.
Lipsa apetitului
O schimbare a apetitului ar putea fi un simptom al depresiei, dacă copilul devine pretenţios şi nu mai pare interesat de mâncare. Copiii îşi schimbă obiceiurile alimentare pe masură ce cresc, însă părinţii trebuie să aibă în vedere că lipsa poftei de mâncare este şi unul dintre simptomele depresiei.