Care este cea mai mare greşeală pe care o fac părinţii atunci când se ceartă cu copiii şi cum o pot evita

Primul lucru pe care trebuie sa-l facă părinţii atunci când au un conflict cu copiii este să-i asculte cu atenţie, pentru a le înţelege sentimentele/FOTO Arhiva Adevărul

Chiar dacă pare ciudat, tehnicile de negociere folosite de autorităţi în comunicarea cu teroriştii sau infractorii pot fi aplicate cu succes de părinţi în relaţia lor cu copiii neascultători. Experţii în pareting au recunoscut acest lucru şi arată care este cea mai gravă eroare pe care o pot face părinţii atunci când au un conflict cu micuţul lor.

Prima greşeală pe care o fac părinţii apare chiar la începutul conflictului şi distruge astfel orice şansă de comunicare reală. Părinţii neagă sentimentele copiilor, necazurile şi dorinţele lor şi vor să-şi impună direct punctul de vedere. E ca şi cum un ofiţer de la FBI i-ar spune unui hoţ care a luat ostatici într-o bancă: „Hai, gata cu prostia asta! Eliberează oamenii şi ieşi afară, nu ai de ce să te plângi!”

Desigur, poate comparaţia este puţin exagerată, dar aşa cum o replică de acest fel nu ar avea efectul dorit în cazul hoţului, ea nu va funcţiona nici cu un copil, scrie publicaţia Time. De aceea, părintele trebuie să fie atent şi să înţeleagă ce simte copilul atunci când el este furios sau supărat. Iată care sunt paşii ce trebuie urmaţi pentru a gestiona corect o situaţie de acest fel.

1. Ascultă copilul cu atenţie

Orice om, adult sau copil, va reacţiona rău când va vedea că alţii nu ţin cont de sentimentele lui şi încearcă să le nege. Mai mult, este în firea oamenilor ca atunci când vedem această reacţie din partea altora, ei să devină mai furioşi, să se opună şi mai mult, conflictul dezvoltându-se astfel foarte mult.

În schimb, dacă va vedea că părintele îl ascultă şi vrea să-i înţeleagă supărarea, atunci copilul se va linişti şi va putea gestiona mai bine emoţiile care îl copleşesc. Secretul este ca părintele să vrea cu adevărat să-şi asculte copilul, să afle ce are el de spus, nu să-şi impună punctul de vedere. Acest mod de ascultare se numeşte ascultare activă.

2. Recunoaşte-i sentimentele

Nu trebuie să le spunem copiilor că îi înţelegem, pentru că este posibil să nu ne creadă. Mai mult, vor bănui că încercăm să-i convingem să tacă din gură şi atunci se vor purta şi mai rău. În schimb, trebuie să le arătăm că îi înţelegem.

Nu este chiar aşa de greu cum pare: negociatorii de la FBI ne recomandă să recurgem la parafrazare, adică să repetăm ce au spus copiii, dar cu alte cuvinte. Asta vom demonstra că am fost atenţi şi i-am înţeles, dar acets lucru îi va ajuta şi pe copii să audă exact ce ne-au spus şi să-şi dea seama dacă ideile lor au un sens cu adevărat.

Desigur, părintele nu trebuie să fie neapărat de acord cu copilul, ci doar să-l înţeleagă. În acest fel, copilul va considera că părintele este de partea lui, iar acesta este primul pas spre rezolvarea conflictului.

Copilul va putea astfel să facă faţă singur problemelor pe care le are. Dacă părintele va încerca să-i impună o soluţie, cu siguranţă va eşua, pentru că în timpul unui scandal cei implicaţi nu mai judecă logic, ci emoţional, au tendiţa de a fi agresivi, de a se apăra. Oricine îşi va simţi ameninţătă autonomia în această situaţie şi va avea tendinţa firească de a se opune autorităţii altuia.

3. Numeşte emoţiile care îl stăpânesc pe copil

Mulţi părinţi ezită să facă asta, deşi metoda este de mare ajutor. Dacă un copil e furios, părintele trebuie să-i spună asta. Nominalizarea emoţiei care îl copleşeste pe copil nu va agrava starea lui, dimpotrivă: cel mic va vedea că adultul a înţeles cu adevărat ce simte el, se va simţi mângâiat. Această empatie este cel mai bun răspuns şi are efectul opus unei judecăţi aspre, dure.

Părintele nu trebuie însă să facă o altă greşeală: să-i spună copilul că nu ar trebui să simtă asta, ci altceva, pentru că în acest fel copilul va considera că sentimentele lui sunt desconsiderate.

4. Pune-i copilului întrebări

Psihologul Al Bernstein recomandă cea mai bună întrebare care trebuie pusă unei persoane imediat ce s-a oprit din urlat: „Ce ai vrea să fac eu?” În acest moment, omul furios se va linişti să se va gândi la răspuns, prin urmare negocierea devine posibilă.

Totuşi, folosirea unor argumente logice în comunicarea cu copilul nu va fi prea eficientă nici acum. Riscă să pornească din nou cearta. Soluţia este ca părintele să găsească o metodă de a se adresa nevoii emoţionale a copilului, care se află în spatele cerinţelor sale aparent exagerate.