Adevărul Live. Efectele consumului de alcool asupra adolescenţilor: „Părinţii trebuie să fie atenţi la nevoile copiilor, să muncească mai puţin, să stea mai mult cu ei“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Psihologul Ionuţ Ghiugan, în studioul Adevărul Live. FOTO Eduard Enea
Psihologul Ionuţ Ghiugan, în studioul Adevărul Live. FOTO Eduard Enea

Problemele legate de consumul excesiv de alcool încep cu obişnuinţa, continuă cu abuzul şi pot duce spre depedenţă. Părinţii trebuie să ţină cont de faptul că organismul unui adolescent este mai vulnerabil decât al unui adult la efectele toxice ale alcoolului. Am aprofundat subiectul alături de psihologul Ionuţ Ghiugan, în cadrul emisiunilor din campania „Scoate-i alcoolul din cap!“.

Când alcoolul devine obişnuinţă de la vârste foarte fragede, riscul de abuz şi de dependenţă creşte. Tocmai de aceea, este necesar să se discute despre pericolul implicat de consumul de alcool în rândul tinerilor şi să existe cât mai multe iniţiative publice de conştientizare a acestui fenomen aflat, din păcate, în creştere la nivel european.

Este şi cazul campaniei de informare publică „Suntem Mulţi”, lansată recent de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Asociaţia Spirits România şi Federaţia Română de Fotbal (FRF), menită să atragă atenţia asupra impactului pe care îl are consumul de alcool asupra sănătăţii copiilor, în contextul în care aproape jumătate din adolescenţii români au consumat alcool cel puţin o dată. Cu această ocazie, sub îndemnul Scoate-i alcoolul din cap! s-a lansat şi un ghid adresat părinţilor, în dorinţa de a se creşte gradul de informare asupra efectelor negative ale consumului de alcool în rândul minorilor.

În studioul Adevărul Live s-a aflat psihologul Ionuţ Ghiugan, care a vorbit despre efectele pe care consumul de alcool le are asupra psihicului adolescenţilor, asupra procesului de învăţare şi de dezvoltare a creierului. De asemenea, au intrat în direct prin telefon doctorul Victor Olsavszky, Şeful Biroului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România, şi Alina Ciupercovici, psihoterapeut, managerul clinicii şi centrului rezidenţial Aliat din Suceava, care au explicat în ce fel sunt afectaţi tinerii de consumul excesiv de alcool.

Pentru mai multe informaţii despre cauzele şi efectele consumului de alcool în rândul minorilor, părinţii pot accesa pagina web suntem-multi.ro sau pagina facebook.com/ConsumaResponsabil.SuntemMulti.

Efectele negative asupra sănătăţii psihice a unui adolescent

„Când vorbim despre un tânăr, el este un organism care se dezvoltă, orice impact al alcoolului este altfel. Adolescenţii se caracterizează prin lipsa mecanismelor de control, sunt mult mai vulnerabili, nu au experienţă de viaţă. Primul factor care îi predispune la consumul de alcool este factorul de mediu – copilul repetă un model negativ, văzut în familie, la tată sau la mamă. Mediul construieşte perspectiva viitorului adult. Astfel de medii sunt caracterizate de obicei prin sărăcie, lipsă de educaţie”, explică psihologul Ionuţ Ghiugan.

„Al doilea factor de risc este consumarea alcoolului ca terapie. Aici intră o categorie prin care alcoolul este considerat un medicament pentru anxietate, depresie, stimă de sine scăzute, complexe de inferioritate. Alcoolul este consecinţa unei probleme care există. În acest caz trebuie ajutor psihoterapeutic. A treia categorie de risc sunt tinerii care se regăsesc în co-adicţie: alcoolul vine împreună cu alte adicţii: droguri, calculator”, adaugă Ionuţ Ghiugan.

Psiholgii au identificat mai multe trăsături de personalitate comune tinerilor care devin dependenţi de alcool:

1. imaturitatea emoţională – aceşti tineri nu poate anticipa, nu îşi pot exprima emoţiile

2. stările depresive

3. nevoia excesivă de a fi mereu stimulat, combinată cu o rezistenţă scăzută la frustrare.

Primele semne care indică o dependenţă de alcool

De cele mai multe ori, părinţii nu-şi dau seama de la început că există o problemă cu alcoolul în cazul copilului lor.

„Ei văd o modificare a performanţei copilului, pe la vârsta de 10-12 ani. Atunci vin părinţii cu el la cabinet, apar primele semne de întrebare. Sunt probleme legate de absenţe de la şcoală, probleme cu anturajul. La început copilul consumă ocazional, în cadru festiv. Primul comportament este festiv, e ceva normal oarecum, copilul este şi el curios să guste. Din această etapă ajungem la a doua etapă, de consum frecvent. Copilul investeşte mult, se obişnuieşte să bea. Adicţia este ultima etapă: se schimbă personalitatea, caracterul, voinţa copilului. Acum vedem lipsa de performanţă a copilului sau un conflict la nivel de familie, copilul se poartă ca orice dependent, este violent. Caută un grup care să-i ofere posibilitatea de a consuma alcool, se schimbă relaţia cu familia, apar conflicte, copilul poate să plece de acasă”, spune Ionuţ Ghiugan.

Efectele alcoolului apare în timp, sunt modificări pe termen lung, structurale. Cu cât un copil începe să consume alcool mai devreme, cu atât riscul de probleme ulterioare creşte exponenţial.

Victor Olsavszky, sef Biroul OMS România: „Studiile noastre arată comportamentul copiilor şcolari, la grupele de vârstă de 11 ani, 13 ani, 15 ani. În 2007, 17% din copiii de 11 ani au raportat că consumă alcool o dată pe săpt, România era atunci pe locul 3 la nivel mondial. În anul 2012 suntem pe locul I, 19% din băieţi şi 11% din fete consumă alcool. La 13 ani, 25% din băieţi consumă deja alcool, suntem pe locul 3. La grupa de 15 ani suntem pe locul 14. Creşterea este foarte mare, iar tendinţa este îngrijorătoare.”

Care sunt soluţiile

Sunt 3 elemente de bază care pot ajuta la scăderea comportamentului de risc, în cazul dependenţei de alcool:

-accesul la alcool: adică limitarea vânzării către minori

-programele în şcoală: educaţie despre un stil de viaţă sănătos, încurajarea copilul să facă sport, să aibă activităţi, să fie preocupat mereu

-intervenţia în familie: acolo unde există vulnerabilităţi şi este necesară asistenţă socială.

Potrivit expertului de la OMS, există 60 de boli provocate de alcool. În cazul copiilor, cele mai grave sunt intoxicaţiile acute după doar câteva pahare, actele de violenţă, apoi consumul regulat care duce la alte boli: hipertensiune, ciroză, cancer, infarct.

În cazul adolescenţilor, cel mai mare pericol este legat de comportamentele de risc: tânărul dependent de alcool va dezvolta un comportament agresiv, care îi pune viaţa în pericol, îl predispune la accidente, la lipsă de discernământ, la violenţe.

Alina Ciupercovici, psihoterapeut: „Părinţii văd comportamente diferite la adolescenţi – lipsesc de acasă, nu le prezintă prietenii, se ascund. Copilul nu crede că are o problemă reală, din cauza grupului său de prieteni, el cere ajutor fiind obligat de părinţi. Cel mai des la vârsta de 13-17 ani consumul de alcool vine din dorinţa de a fi acceptat în grupul de prieteni, apoi din plictiseală. Părinţii trebuie să fie atenţi la nevoile copiilor, să muncească mai puţin, să stea mai mult cu copii lor. Copilul nu este rău, dar el încearcă să spună ceva, are o nevoie.”

alcool
Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite