Tendinţe de la Săptămâna Modei Haute Couture, care se vor regăsi în ţinutele de stradă la primăvară

Tendinţe de la Săptămâna Modei Haute Couture, care se vor regăsi în ţinutele de stradă la primăvară

Ţinută Armani FOTO Getty AP

Principala calitate a ţinutelor prezentate în cadrul Săptămânii Modei Haute Couture pentru sezonul de primăvară-vară 2016, desfăşurată la Paris, este lejeritatea cu care pot fi purtate. Printre trendurile lansate de marii designeri se numără mânecile bufante, pantalonii cu volane în jurul gleznelor şi hainele din catifea.

Prezentările de modă Haute Couture destinate senzonului de primăvară-vară 2016, care au avut loc în capitala Franţei, Paris, între 24 şi 28 ianuarie, s-au dovedit a fi o provocare pentru marii designeri de modă. Odinioară o explozie de ţinute fanteziste, cu jocuri atipice de volume, anul acesta moda Haute Couture a fost dominată de diversitatea creaţiilor, majoritatea purtabile. 
Case de modă renumite, precum Chanel, Valentino, Armani şi Jean Paul Gaultier, şi-au construit „poveştile” prezentărilor pe liniile stilistice consacrate ale brandurilor, fără să scape însă din vedere elementele de noutate. 
 
Natura, izvorul nesecat de inspiraţie
 
Directorul creativ al casei de modă Chanel, Karl Lagerfeld, a adaptat anul acesta legendarul taior al casei de modă, încorporându-l în tema ecologică a prezentării. Astfel, paietele strălucitoare s-au transformat în bucăţi mici de lemn, nuanţele perdominante fiind şi ele alese din natură: bej, alb, bleumarin şi gri.
 
Creaţie Elie Saab
 
Faimosul costum Chanel a căpătat un aer modern graţie mânecilor bufante ale sacoului, dar şi prin intermediul hainelor purtate în partea inferioară a corpului, printre care pantalonii culottes (n.r. – fusta pantalon), fustele cu croială amplă şi fustele creion cu lungimi midi. Şi accesoriile au fost inspirate tot din natură, nasturii, cerceii, accesoriile pentru păr şi broşele din cristal luând fie forma libelulelor, fie a albinelor.
 
Lagerfeld nu a fost singurul designer inspirat de frumuseţea naturii, aceasta oglindu-se şi în creaţiile designerului italian Giambattista Valli. Lăudat de ediţia americană a revistei „Vogue‟ pentru atenţia acordată detaliilor şi pentru „lucrătura excepţională‟ a hainelor sale, Valli a folosit grădinile pariziene drept punct de plecare în colecţia sa Haute Couture. Fie că au fost brodate din paiete sclipitoare pe fustele şi rochiile mini de culoare albă, fie imprimate delicat pe chiffon gri, florile care au îmbogăţit hainele create de acesta au conferit un aer extravagant ţinutelor. 

Ţinută Chanel
 
De asemenea, croielile ample ale rochiilor din tul, colorate în tonuri calde de roz şi roşu, dădeau impresia că acestea plutesc pur şi simplu pe podium, potrivit revistei de modă. Un detaliu interesant au fost mânecile rochiilor, decupate în partea de sus, lăsând astfel umerii goi, şi bufante în partea de jos.
 
Eleganţă atipică cu „rădăcini‟ culturale
 
Veşnica feminitate din ţinutele lui designerului libanez Elie Saab a luat anul acesta o direcţie neaşteptată. Muza creatorului de modă a fost tânăra aristrocrată anglo-irlandeză pe nume Lilah Wingfield, cunoscută pentru călătoria sa în India, din 1911, cu ocazia Durbarului din Delhi, reuniunea în cadrul căreia se sărbătorea proclamarea regilor britanici ca împăraţi ai Indiei. Călătoria tinerei, ale căror haine intrigau poporul proaspăt cucerit de britanici, a fost principalul reper în colecţia lui Saab, care a îmbinat stilul victorian, al curelelor prinse în talie, cu stilul edwardian, al hainelor cu guler, croşetate sau realizate din dantelă. Paleta coloristică a colecţiei Haute Couture semnată de creatorul de modă libanez a fost uşor încărcată pe alocuri, potrivit „Vogue‟, însă detensionată de nuanţele pastelate de bej şi alb perlat.
 
Ţinută Versace
 
Printre designerii lăudaţi de „Biblia Modei‟ se numără şi Maria Grazia Chiuri şi Pierpaolo Piccioli, directorii creativi ai casei de modă italiene Valentino. Cu o colecţia formată din 66 de piese realizate impecabil din materiale rafinate precum mătase, organza şi catifea, inspirate de cultura orientală, cei doi designeri au reuşit să impresioneze criticii de specialitate. Ţinutele transparente şi detaliile aurii ale rochiilor au fost, de asemenea, un punct de referinţă al colecţiei.
 
Creaţie Elie Saab
 
Despre linia vestimentară „New Normal‟, semnată de Giorgio Armani, se poate spune că poate coborî de pe podium direct în stradă. Potrivit designerului italian, aceasta „are menirea de a reda simţul realităţii, oferind eleganţă normalităţii de zi cu zi‟. Tema recurentă a colecţiei, alcătuită preponderent din haine realizate din organza şi tifon, a fost floarea de liliac, hainele fiind astfel colorate în nuanţe sidefate de gri, lila şi bleu. Pantaloni scurţi sau lungi, cu volane în zona gleznelor sau pe laterale, jachete cu umeri proeminenţi, fuste mini vaporoase şi rochii tip lalea, toate aceste elemente au dat naştere unei colecţii feminine pretenţioase, dar purtabile.
 
Stilul punk şi hainele „puzzle‟
 
La Săptămâna Modei Haute Couture 2016, „Regele Kitsch-ului din Paris a onorat-o pe Regina Punk-ului din Paris‟, a scris „Vogue‟ despre Jean Paul Gaultier, a cărui colecţie a fost închinată modelului şi cântăreţei Edwige Belmore, o bună prietenă a designerului, care a murit la vârsta de 58 de ani în luna septembrie a anului trecut. Fiecare ţinută a fost inspirată de stilul rebel al artistei, care a devenit liderul mişcării punk din capitala franceză. 
 
Ţinută Jean Paul Gaultier
 
Costumele în stil disco formate din sacou şi pantalon, inspirate de modelul pijamalelor bărbăteşti, topurile decoltate şi jachetele decolorate, au fost completate de accesoriile menite să scoată în evidenţă talia. Dintre acestea s-au evidenţiat corsetele, brâurile, cordoanele sau curelele. Gaultier a mizat, de asemenea, pe dresurile plasă, mănuşile albe, colanţii aurii, dar şi pe cravatele purtate de modele direct pe piele.
 
Şi colecţia „Artisanal‟, semnată de John Galliano pentru casa de modă franceză Maison Margiela, a ieşit în evidenţă prin piesele sale ieşite din comun, realizate după de conceptul colajului. Asocierile inedite de texturi şi materiale, cu imprimeuri inspirate de Palatul Topkapi din Istanbul, reşedinţa sultanilor otomani timp de aproximativ 400 de ani, au dat un aer dramatic prezentării. Hainele „puzzle‟ create de Galliano au fost însă esenţa prezentării. Deşi conceptul de bază a fost unul simplu, rochiile şi paltoanele alcătuite, parcă, din două piese total diferite care se completează una pe cealaltă, la fel şi cămăşile cărora le-au fost ataşate mâneci de sacou, au transformat colecţia Haute Couture de primăvară-vară 2016 a casei de modă franceze într-o adevărată revelaţie.
 
citeste totul despre: