De ce au încetat bărbaţii să poarte tocuri?

De-a lungul timpului, tocurile au simbolizat feminitate şi eleganţă, dar a existat o vreme în care nici bărbaţii nu se puteau lipsi de pantofii cu toc.

Pantofii cu toc sunt provocatori şi frumoşi, iar susţinătoarele acestora nu ar recunoaşte în ruptul capului că nu sunt practici, deşi nu sunt foarte confortabili şi parcă nu au fost creaţi pentru a fi purtaţi în timpul mersului.

„Pantofii cu toc au fost purtaţi timp de secole la călărit“, declară Elizabeth Semmelhack de la Muzeul Bata din Toronto pentru site-ul bbc.co.uk.

Cei mai buni călăreţi erau consideraţi şi buni luptători în Persia. „Când soldatul se ridica în scăriţe, tocurile îl ajutau să tragă cu arcul mult mai eficient“, spune Semmelhack.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, Shas Abbas I avea cea mai mare cavalerie din lume şi dorea să se alieze cu Vestul Europei pentru a învinge Imperiul Otoman, duşmanul său de moarte.

În 1599, Abbas a trimis prima misiune diplomatică persană în Europa, la curţile din Rusia, Norvegia, Germania şi Spania. Europa de Vest a devenit atunci interesată de toate lucrurile tipic persane, iar pantofii au fost adoptaţi de aristocraţii care credeau că le oferă o înfăţişare virilă.

Pe măsură ce şi clasele de jos au început să se alinieze tendinţei, aristocraţia a reacţionat începând să poarte tocuri din ce în ce mai înalte. „Unul dintre cele mai bune moduri prin care statutul poate fi comunicat“, spune Semmelhack, este prin purtarea unui accesoriu impractic,inconfortabil şi luxos. „Nu fac parte din clasa muncitoare şi nu trebuie să meargă“ pe distanţe mari, a explicat ea.

Când vine vorba despre pantofii remarcabili ai istoriei, aceştia îi aparţin lui Ludovic al XVI-lea. Având în vedere faptul că era mic de înălţime (1,63 metri), purta pantofi cu tocuri de 10 centimetri pentru a părea mai înalt.

Pantofii erau totdeauna roşii - vopsea scumpă şi care sugera nobleţe.

În 1670, Ludovic al XVI-lea a emis un edict prin care permitea numai membrilor Curţii sale să poarte pantofi cu tocuri roşii.

Deşi europenii au fost primii atraşi de tocuri, moda feminină a preluat elemente masculine şi curând pantofii cu toc au devenit răspândiţi şi printre femei şi copii.

„În 1630, femeile îşi tundeau părul, adăugau epoleţi hainelor“, povesteşte Semmelhack.

„Fumau, purtau pălării foarte masculine. Şi astfel femeile au adoptat tocurile – în efortul de a-şi masculiniza ţinuta“.

De atunci, clasa de sus europeană a urmat o modă unisex, până la sfârşitul secolului al XVII-lea, când moda s-a schimbat din nou.

„Bărbaţii au început să poarte tocuri mai pătrate, robuste, joase, în timp ce ale femeilor au devenit mai subţiri“.

Mai târziu, odată cu apariţia Iluminismului, oamenii au început să aprecieze mai mult educaţia decât privilegiile oferite de statutul social şi moda masculină s-a orientat către haine mai practice. În Anglia, aristocraţii au început să poarte haine simple şi cei mai mulţi au abandonat bijuteriile, culorile aprinse şi materialele ostentative în favoarea unor haine mai sobre, închise la culoare. Vestimentaţia masculină nu mai simboliza atât de mult statutul social, iar diferenţele dintre sexe au devenit mai pronunţate în această privinţă.

Până în 1740, toţi bărbaţii încetaseră să poarte tocuri, deoarece le vedeau drept efeminate.

După 50 de ani, au dispărut şi din vestimentaţia femeilor şi au reapărut abia în secolul al XIX-lea.

Astăzi, vremurile în care bărbaţii purtau tocuri par demult apuse.

Semmelhack crede totuşi că ar putea reveni în moda masculină, în funcţie de semnificaţia lor.

„Dacă vor simboliza puterea, bărbaţii vor fi la fel de dornici să poarte tocuri ca şi femeile“.