VIDEO Voyeurism culinar: o nouă fantezie sexuală face furori printre asiatici
0Fetişul are numele original „mok-bang“, tradus prin „cină transmisă în direct“, şi mulţi îl descriu drept pornografie sau voyeurism gastronomic. Indiferent cum este denumită, moda apărută anul trecut le aduce bani frumoşi celor care practică mok-bang.
„Porn food“, adică pornografia cu şi despre mâncare, nu implică scene de nuditate, vreun act sexual sau alte acţiuni de natură sexuală. Totuşi, în Coreea de Sud a prins aripi un trend bizar, care se extinde şi în alte ţări asiatice. Mok-bang se referă la transmiterea în direct, online, a unor persoane care nu fac altceva decât să se îndoape cu diverse feluri de mâncare în timp ce vorbesc despre ceea ce au în zecile de farfurii înşirate în faţă şi devorează totul cât mai zgomotos, conform kotaku.com. Atracţia constă, se pare, în cantităţile considerabile de mâncare pe care actorii mok-bang le înghit şi în maniera de a lua masa.
Una dintre cele mai apreciate staruri în domeniu este Diva, o tânără trasă prin inel care ziua lucrează la o firmă de consultanţă, iar seara se pune în faţa webcam-ului şi începe să se înfrupte din zeci de feluri de mâncare în acelaşi timp, spre încântarea privitorilor care plătesc pentru a se bucura de un astfel de spectacol.
Nu numai femeile, ci şi bărbaţii sunt ceruţi de publicul iubitor de mok-bang. De exemplu, la o singură masă, care poate dura şi mai mult de două ore, în funcţie de cât de mult mănâncă, Diva poate da gata 30 de ouă prăjite şi o cutie cu picioare de crab sau cinci cutii cu tăiţei instant. Într-o seară care a transformat-o în vedeta actorilor de mok-bang, asiatica şi-a uimit audienţa după ce a făcut să dispară de pe masă 12 pateuri cu carne de vită, 12 ouă prăjite, trei porţii de supă kimchi cu porc picant şi o salată.
Mâncare de 3.000 de dolari pe lună
Diva a povestit că nu suferă de niciun fel de tulburare alimentară sau de altă boală, dar şi că nu vomită ceea ce mănâncă, după încheierea transmisiei. Aceasta scoate din propriul buzunar aproape 3.000 de dolari pe lună pentru a-şi asigura "recuzita", respectiv mâncarea, dar îşi recuperează banii şi rămâne cu un profit mai mult decât generos. Printre riscurile meseriei se numără, evident, acumularea kilogramelor, iar Diva spune că s-a îngrăşat cu aproape 10 kilograme în ultimele luni.

Se pare că, în medie, un actor de mok-bang câştigă din astfel de prestaţii de 30 de ori salariul mediu pe economie din Coreea de Sud, realitate care atrage tot mai mulţi mâncăcioşi. Drept dovadă, un alt protagonist apreciat în „breaslă“ a scos şi 1.000 de dolari dintr-un singur videoclip. La rândul ei, BJ Lebi, consumă platouri doldora cu mâncare în timp ce le răspunde fanilor la tot felul de întrebări legate de ceea ce face: cât de mult poate să mănânce, cum i se par anumite feluri de mâncare, cât de des foloseşte toaleta sau dacă s-a simţit vreodată rău după o astfel de masă copioasă. Cele mai apreciate momente sunt cele în care gurmanzii mănâncă o delicatesă foarte picantă sau extrem de fierbinte, actorii fiind apreciaţi în funcţie de reacţiile pe care le au.
Televiziunea online Afreeca Tv a făcut vedete din aceste persoane care mănâncă pentru plăcerea altora, iar pe site-ul coreean Dailian se arată că popularitatea acestui gen de filmuleţe s-ar datora dorinţei oamenilor de a nu mânca singuri, de a se bucura de compania cuiva. Singurătatea se pare că este una dintre problemele cu care se confruntă mai ales sud-coreenii tineri, iar această nevoie ar fi dus la apariţia acestui fetiş, devreme ce majoritatea celor care dau bani pentru a se uita la astfel de producţii online au povestit că experimentează plăcerea sexuală.