FOTO Lupta ei cu cancerul, în imaginile lui
0Un utilizator al platformei de socializare reddit.com a postat o serie de fotografii ce dezvăluie povestea de dragoste impresionantă a unui cuplu care a luptat contra cancerului. Angelo Merendino este autorul colajului fotografic ce ilustrează bătălia soţiei sale cu boala care, într-un final, i-a cauzat moartea acum doi ani.
Merendino, fotograf de profesie, îşi descrie eseul în imagini ca o încercare de „a umaniza faţa acestei boli“. El a explicat jurnaliştilor că pozele portretizează stările emoţionale prin care soţia sa, Jennifer, a trecut pe durata bolii, precum frica, tristeţea şi singurătatea.
„Oamenii evită să vorbească sau să mai interacţioneze cu persoanele care au acestă boală, pentru că nu ştiu cum să reacţioneze. Este o atitudine pe care am înţeles-o, chiar dacă m-a durut“, a declarat Merendino
Foto
jurnaliştilor de la „The Huffington Post“. Bărbatul a adăugat că deşi el şi soţia sa nu au plănuit să facă aceste poze publice, ulterior şi-au schimbat decizia pentru că au vrut să arate şi celorlalţi o altă faţă a acestei boli.
„M-a făcut să cred (proiectul fotografic - n.r) că am transformat ceva oribil într-un lucru pozitiv“, a explicat Merendino publicaţiei americane.