Legătura dintre înălţime, greutate şi sex: cine are parte de cei mai mulţi parteneri sexuali şi cine rămâne cu buza umflată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele cu o greutate medie sau supraponderale au, de obicei, mai mulţi parteneri sexuali decât cele subponderale. FOTO biggiesboxers.com
Persoanele cu o greutate medie sau supraponderale au, de obicei, mai mulţi parteneri sexuali decât cele subponderale. FOTO biggiesboxers.com

Numărul partenerilor sexuali poate varia, de la persoană la persoană, în funcţie de mai mulţi factori, iar ultimele cercetări ale specialiştilor au demonstrat că indicele de masă corporală şi înălţimea se numără printre trăsăturile care influenţează acest aspect.

Relaţia dintre înălţimea unei persoane, indicele de masă corporală şi numărul de parteneri sexuali a fost descoperită de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Chapman din California, SUA. 

În urma unui studiu desfăşurat pe un eşantion de 60.058 de persoane heterosexuale, cercetătorii au scos la iveală că bărbaţii şi femeile mici de înălţime au mai puţini parteneri sexuali decât oamenii de înălţime medie. Sondajul a determinat că persoanele subponderale au, de asemenea, un număr mai mic de parteneri sexuali.

Doctorul David Frederick, profesor de psihologie la universitatea care a elaborat studiul, a declarat că descoperirile confirmă faptul că înălţimea este un factor relevant când vine vorba de sex. 

„Cercetarea a arătat, în mod repetat, că femeile preferă bărbaţii mai înalţi decât ele. Există posibilitatea ca unele femei să aibă chiar un standard de înălţime, în funcţie de care decid dacă un bărbat este sau nu un potenţial partener sexual”, a declarat Frederick.

Numărul mediu de parteneri sexuali înregistrat pentru persoane active sexual, cu vârste cuprinse între 30 şi 44 de ani, este opt. Un procent de 58% din bărbaţi şi 56% din femei au menţionat că au avut mai mult de cinci parteneri sexuali, în timp ce 29% din bărbaţi şi 56% din femei au întreţinut relaţii sexuale cu mai mult de 14 persoane. 

Dacă bărbaţii şi femeile cu o greutate mai mică decât greutatea considerată normală au avut mai puţini parteneri sexuali decât subiecţii cu greutate medie, bărbaţii cu un indice de masă corporală mediu şi cei supraponderali au, potrivit publicaţiei „The Independent”, cei mai mulţi parteneri de sex.

„Bărbaţii care par mai bine făcuţi, mai mari, mai puternici sau mai atletici au, de obicei, mai multe experienţe sexuale decât restul reprezentanţilor sexului puternic”, a precizat specialistul. Şi femeile foarte slabe, subponderale, au mai puţini parteneri sexuali decât cele cu greutate medie sau supraponderale.

„Femeile extrem de slabe sunt, probabil, nemulţumite de propriul corp şi suferă de anorexie. Nu sunt motivate să îşi arate corpul. În plus, subponderabilitatea este asociată cu o rată a mortalităţii mai mare. Aceste femei pot avea şi alte probleme de sănătate cauzate de scăderea în greutate, ceea ce nu este prea atrăgător”, a mai adăugat Frederick.

Găseşte-ţi jumătatea pe PrimaLove

Viață de cuplu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite