Dragoste în versuri: i-a compus soţiei grav bolnave câte un poem pentru fiecare din cei 48 de ani petrecuţi împreună
0
„Mă rog să fim împreună şi pe cealaltă lume ca să mai avem parte de încă o viaţă de iubire“, este numai una din nenumăratele declaraţii de dragoste pe care Len Biddlecombe, în vârstă de 76 de ani, i le-a făcut soţiei sale, Barbara, care are 71 de ani.
Romantic incurabil, britanicul Len Biddlecombe, un şofer de taxi pensionat, i-a dedicat iubitei sale de-o viaţă, Barbara, 48 de poezii insiprate de anii petrecuţi împreună, în semn de mulţumire că l-a făcut un bărbat fericit şi că i-a fost mereu alături.
Barbara suferă de Alzheimer, nu mai poate să vorbească şi abia reuşeşte să se mai mişte, dar Len merge zi de zi la azilul unde este îngrijită şi îi repovesteşte neobosit momentele frumoase pe care le-au trăit împreună. Barbara zâmbeşte ca şi cum ar fi o poveste despre oameni pe care nu i-a cunoscut niciodată, pentru că amintirile i-au fost „furate“ treptat de „boala uitării“, Alzheimer.
„Primele poezii sunt despre Barbara, iar următoarele se referă la noi ca la o familie, după ce s-au născut copiii. Apoi, pe măsură ce timpul a trecut, am compus mai ales poezii pentru soţia mea, mai degrabă decât despre ea. Este un caleidoscop al vieţii noastre, de la prima întâlnire până în ziua de azi“, a povestit Len Biddlecombe pentru publicaţia Daily Mail.
Len şi Barbara au trei copii şi trei nepoţi. FOTO Daily Mail
Poeziile scrise de Len au fost publicate anul acesta într-un volum intitulat „O viaţă de iubire“, iar bărbatul a mărturisit că cel mai greu i-a fost să scrie ultimul poem, care a inspirat şi titlul cărţii: „The Final Poem: A Life of Love“.
FOTO Daily Mail
„Barbara mi-a părut cea mai frumoasă femeie din primul moment în care am întâlnit-o. A fost dragoste la prima vedere. I-am citit fiecare poezie, dar nu cred că mai înţelege mare lucru din ce îi spun. Însă este destul că-mi zâmbeşte. I-a plăcut poza cu noi doi, de pe spatele cărţii“, a spus Len.
Poemul final: O viaţă de iubire
A venit timpul să pun punct poemelor pe care ţi le-am dedicat,
Viaţa noastră plină de iubire se apropie de final,
Chiar şi după ce am scris ultimul vers mi-a fost greu să înţeleg
Soarta crudă care şi-a luat plata cu vârf şi îndesat.
Mi-au spus că ai Alzheimer, o boală atât de tristă,
Care s-a insinuat în dragostea şi fericirea noastră.
Am scris mii de cuvinte numai pentru tine,
Bucuros aş mai înşira şi alte mii, dacă ai înţelege măcar o parte din ele. (…)
Adorm plângând seară de seară pentru că nu te mai simt alături.
Nu cerşesc mila nimănui, am fost fericiţi şi am avut o viaţă lungă,
Unii n-au parte de ceea ce-am împărăşit noi, poate se duc prea de tineri.
Aşa că atunci când va cădea cortina, mă rog să fim împreună şi pe cealaltă lume,
Ca să mai avem parte de încă o viaţă de iubire.
Se încarcă comentariile...
