Despărţiri, împăcări. Şanse de reuşită

De multe ori relaţii de lungă durată, invidiate de alţii pentru găsirea secretului „funcţionării în doi“, se termină brusc, cu plecarea unui partener care şi-a găsit o nouă iubire. Aceasta fie duce la un mariaj-fulger, fie nu durează decât câteva luni, caz în care amorezatul vrea să se întoarcă la fostul partener.

Georgiana şi Andrei s-au cunoscut la o petrecere în căminul studenţesc. Amândoi aveau 20 de ani şi amândoi urmau cursurile Academiei de Studii Economice, din Bucureşti. La câteva luni după ce s-au cunoscut, s-au mutat împreună. Anii de facultate au trecut repede, iar ei au rămas un cuplu.

Georgiana s-a angajat la o multinaţională, iar Andrei la o bancă. Amândoi plătiţi bine, dar foarte ocupaţi. Uşor, uşor, au devenit un cuplu tot mai retras, nu mai aveau timp pentru ieşirile cu prietenii, weekendurile şi le petreceau mai mult acasă.

În puţinele dăţi când se întâlneau cu prietenii, nu lăsau impresia unui cuplu pe cale de despărţire. Cu toate acestea, după şapte ani de relaţie, Andrei i-a spus într-o zi Georgianei că vrea să pună punct relaţiei lor, pe motiv că au intrat într-o rutină care nu duce nicăieri. La insistenţele fetei, Andrei a recunoscut că a întâlnit pe altcineva. O colegă de birou, cu 4 ani mai tânără decât ei şi care îl face să simtă din nou adolescent.

După această discuţie, Andrei şi-a luat bagajul şi pentru aproape un an Georgiana n-a mai auzit nimic de el, când, sub pretext că şi-a uitat la ea rachetele de tenis, a anunţat-o că vrea să-i facă o vizită. Adevăratul scop al întâlnirii era să o anunţe pe Georgiana că s-a despărţit de iubită şi că ar vrea să se împace, motivând că a realizat că, de fapt, tot pe ea a iubit-o în acest timp.

Căsătorie rapidă

Raluca şi Victor au fost împreună opt ani. Pentru toţi prietenii lor erau cuplul-model. Nimeni nu i-a auzit niciodată certându-se. Şi toată lumea aştepta să-şi anunţe nunta.

Din când în când, părinţii lor le mai atrăgeau atenţia că „la 30 de ani nu mai eşti tocmai necopt şi că, dacă tot sunt împreună de atâta timp, poate ar fi cazul să facă totul oficial şi să le dăruiască şi lor un nepot“. Cu toate acestea, căsătoria nu a avut loc niciodată, ci, spre surprinderea tuturor, s-a produs despărţirea.

Motivul? Victor a simţit că Raluca „pune presiune pe el“ atunci când a abordat şi ea subiectul căsătoriei. Ca urmare a acestei discuţii, Raluca a pus punct relaţiei lor.

Spre surprinderea prietenilor, după două luni de la despărţirea de Victor, Raluca intrase într-o nouă relaţie, ba mai mult, peste alte şase luni şi-a invitat cunoscuţii la nuntă. Celor care o întrebau dacă nu se grăbeşte, le-a răspuns „am stat într-o relaţie opt ani şi nu am fost pregătiţi. Poate cheia este să faci lucrurile fără a le analiza îndelung“.

Când rutina devine a doua natură

„Sunt relativ des întâlnite situaţiile în care aparent lucrurile par funcţionale, totul părea să meargă bine între cei doi, dar de fapt în acea relaţie nu întâmpla nimic. Cu resemnare, denumim de obicei această situaţie ca fiind rutină sau obişnuinţă şi este o scuză care face suportabilă acceptarea situaţiei“, spune psihologul Viorel Nedelcu, de la Centrul de tratare a depresiei Bellanima, din Bucureşti, referitor la situaţia cuplurilor amintite.

„Este un statu-quo în care nemulţumiri nespuse au erodat tăcut relaţia şi o simplă discuţie, banală, inofensivă, scoate la suprafaţă lucruri parcă niciodată gândite, dar mereu prezente într-un plan secund, mereu simţite, dar niciodată asumate pe deplin conştient. În astfel de momente, totul se precipită şi se schimbă radical, iar cei doi ajung să se descopere şi să se dezvăluie dintr-o perspectivă care îi face ireconciliabili“, adaugă psihologul.

Acesta menţionează că situaţia poate fi disputată de oricare dintre parteneri, de obicei cel care a simţit că ceva nu este complet, iar acesta o va face fără să verbalizeze sau să revendice o schimbare. Într-un moment favorabil îşi asumă o schimbare radicală, iese de sub semnul incertitudinii. Eventual, constată cu stupoare că viaţa a trecut pe lângă, că sunt multe lucruri de recuperat, iar noul partener, speră el, i-ar putea oferi acel inedit pe care l-a simţit, dar nu a avut nicio clipă în imaginar reprezentarea lui totală.

Sunt relaţii care se menţin în urma unor reflexe sau automatisme aparent funcţionale. Motivaţiile sunt oarecum ascunse, dar suficient de solide pentru a menţine alegerea de a fi împreună, de a avea pe cineva, pentru că rutina a devenit o a doua natură, iar gradele de comparaţie şi reperele au dispărut demult. Au ajuns să fie legaţi de comoditatea de a fi împreună, decât asumarea de a fi singur,

spune Nedelcu.

Securitate şi apartenenţă

Este greşit să presupunem că o relaţie care durează de mulţi ani, dar care nu ajunge la o etapă superioară (căsătorie, copil) nu este, de fapt, o relaţie funcţională? Obişnuinţa este suficientă să ţină doi oameni împreună?

„Nu toate relaţiile oficializate merg bine şi aceasta nu este o condiţie care face o relaţie funcţională. Unele relaţii merg bine din motive independente de un document oficial. Pe de altă parte, ceea ce poate oferi o relaţie instituţionalizată ţine de o anumită certitudine şi asumare. Este o acceptare formală reciprocă şi recunoscută instituţional, care amplifică sentimentul de securitate şi apartenenţă“, spune psihologul Viorel Nedelcu.

În viziunea psihologului, căsătoria, copii pot fi „indicatori de performanţă“ în raport cu o perspectivă mai tradiţionalistă. Întâlnim tot mai des cupluri care aleg să-şi trăiască relaţia în afara oricăror criterii de acest gen şi care o duc foarte bine. Pentru cele mai multe dintre cupluri, căsătoria şi copiii înseamnă o evoluţie firească a relaţiei şi oferă celor doi un puternic sentiment de împlinire.

„Dar, câteodată, confortul de a aparţine şi de a avea pe cineva, care chiar dacă nu corespunde în totalitate aşteptărilor, este mai important în economia internă a sentimentelor decât să nu ai pe nimeni şi să trăieşti cu speranţa că la un moment dat va apărea cineva, aşa cum ţi-l doreşti. Ceea ce ne ţine deseori captivi într-o relaţie care nu merge, dar pe care preferăm să o tolerăm, are legătură cu teama noastră de singurătate. Un compromis ca acesta contează mai mult în economia internă a confortului de a fi şi de a aparţine cuiva, decât sentimentul de a nu aparţine“, continuă psihoterapeutul.

Pe de altă parte, psihologul Oana Tudor, clinica Psyevolution, din Bucureşti, atrage atenţia că

obişnuinţa nu trebuie privită în sens negativ. Este important să ştim că obişnuinţa face parte din dragoste, doar că este o altă etapă a relaţiei.

În momentul în care simţi că nu mai merge şi totuşi rămâi înseamnă că pot fi anumite aspecte care te fac să nu pleci. Poate fi teama de a nu rămâne singur, neîncrederea în propria persoană, anumite probleme financiare nerezolvate“.

Relaţii la ediţia a doua

Dacă te-ai despărţit de cineva, mai ales după o relaţie de lungă durată, cât de indicat este să te arunci imediat într-o relaţie nouă?

„Despărţirea de cineva înseamnă pierderea unei părţi importante din noi. Sunt experienţe comune, sunt investiţii emoţionale, sunt speranţe înşelate şi proiecte abandonate. O pauză între relaţii este bine-venită şi recomandată pentru a-ţi da timp să te regăseşti după pierderea suferită şi pentru a te obişnui cu noua situaţie de viaţă. Dar, de cele mai multe ori, alternativa unei relaţii noi şi prezenţa unui nou companion în viaţă se configurează ca o alternativă sigură pentru depăşirea durerii care apare în urma unei despărţiri“, spune psihologul Viorel Nedelcu.

Pe de altă parte, Oana Tudor atrage atenţia că „sunt şi situaţii în care perioada de „doliu” poate fi trăită chiar în relaţie şi în momentul în care termini relaţia de cuplu fizic, să o termini şi psihic“.

Dacă ai fost împreună cu o persoană mulţi ani şi ai decis să te desparţi de ea, ba mai mult, ai intrat curând într-o nouă relaţie, de ce vrei să te întorci la fostul partener dacă noua relaţie nu merge? „Deoarece este mai comod în spaţiul pe care îl cunoşti şi care îţi oferă siguranţă şi stabilitate, indiferent că au fost şi anumite dificultăţi“, crede psihologul Oana Tudor.

În viziunea psihoterapeutului Viorel Nedelcu, în această situaţie contează cât de mari sunt regretele, deziluziile, dar în acelaşi timp şi poliţele de plătit.

Există în unele cazuri tentaţia de a ne duce într-o relaţie nouă ştiind că avem puterea de a-l face pe celălalt să sufere, dar şi cu convingerea că îl facem să-i pese de noi, după care ne întoarcem ca salvatori, făcându-l astfel pe celălalt să ne preţuiască mai mult. Cel mai adesea este un joc periculos al tentaţiilor, cu final amânat, dar previzibil,

spune psihoterapeutul.

Pe de altă parte, poţi să constaţi că noua relaţie este sub aşteptări faţă de relaţia anterioară.

„O nouă relaţie reprezintă o sumă de tentaţii, aşteptări şi incertitudini în acelaşi timp. Speranţa că s-ar putea întâmpla lucruri minunate poate fi dublat de faptul că lucrurile evoluează diferit de plan. Dacă relaţia se îndreaptă către varianta de scenariu negativ, prima relaţie poate reprezenta etalonul pentru o opţiune mai bună şi astfel şi un refugiu la îndemână“, spune Nedelcu.

De ce să te împaci?

Dacă fostul partener îl acceptă, care sunt şansele ca această relaţie (reluată) să mai fie una funcţională?

„Dacă este o decizie comună, este o şansă pe care cei doi şi-o acordă. Poate fi o regăsire şi o asumare că fiecare a recuperat şi a regăsit o parte importantă din celălalt şi şansa de a repara lucrurile care nu au mers. În acelaşi timp însă, riscurile ca umbrele trecutului să apară sunt foarte mari în astfel de situaţii“, spune psihologul Viorel Nedelcu.

Dacă te împaci cu el, rămâi cu teama că ar putea să repete oricând „figura“?

„Incertitudinea va fi o constantă care va guverna cel mai probabil în această situaţie relaţia. Cel părăsit va fi într-o stare constantă de alertă şi preocupat că s-ar putea relua ceva din drama trăită cândva. În mod constant vor fi cereri tacite sau directe de confirmare şi de reconfirmare a încrederii, că o nouă părăsire nu se prefigurează la orizont“, spune Viorel Nedelcu.

Psihologul Oana Tudor crede că în astfel de situaţii „intervine teama de a nu rămâne singur şi nesiguranţa în propriile forţe. Uneori, această teamă este mult mai mare decât cea a repetării istoriei cu înşelatul“.