Coşmarul erotic. Sublim şi, desigur, ridicol
0Unii îşi împart viaţa în bune şi rele, o tranşează ca pe cotlete, probabil au ei un cuţit special. Eu împart existenţa în vise şi coşmaruri, asta fiindcă viaţa aţipită e mult mai uşor de împărţit decât viaţa trează.
Citeam acum câteva zile despre un studiu care arată că, de fapt, visele erotice sunt mai degrabă coşmaruri. Asta fiindcă doar în 2% din cazuri visul erotic al unei neveste serioase îl are pe soţul ei în distribuţie. Cică orice fiinţă s-a trezit lac de apă de câteva ori în viaţă, după ce visase că dădea să facă amor cu vreun şef nesuferit, cu vreo rudă insuficient de îndepărtată sau cu taximetristul preferat – era preferat fiindcă nu se prea buşea de alte maşini şi nu mânărea aparatul de taxat, nu pentru că ar fi fost sexy.
Toţi aceşti amărâţi au crezut iniţial că suferă de vreo boală tropicală, dar între timp au vorbit cu mulţi mâncaţi de vise care, dacă n-ar fi fost de râs, ar fi fost de plâns. O puzderie de amici mi-au spus şi mie – după nişte stacane de tequila, normal, nu din senin – că s-au visat în pat cu duşmanul.
Unui tip i-a luat-o euforia pe dinaintea gurii şi i-a spus celei de-a treia soţii că s-a visat făcând sex cu prima lui soţie. Ea a fost foarte înţelegătoare, ca o doamnă ce era, în sensul că a acceptat în cele din urmă să nu-i extragă ambii ochi din orbite, ci numai unul. Celălalt era menit să-l călăuzească pe el înapoi la prima nevastă, hai, valea. Dar numai după ce-şi adună boarfele aruncate la rădăcina blocului, că doar nu stă asociaţia de locatari să cureţe după incidentul fiziologico-sentimental.
El s-a apărat dând din mâini, din picioare şi din ce-i mai rămăsese din voce, după o lovitură conjugală surpriză, primită în locul acela. A zis că visul cu fosta-fostelor nu fusese o plăcere, dimpotrivă, dimineaţa s-a trezit dispreţuindu-se profund pentru atitudinea lui total necuviincioasă din timpul somnului.
O tipă mi-a spus odată că şi-a luat concediu o săptămână, după ce visase că avea o aventură toridă cu un coleguţ, un bursuc cu părul rar de la serviciul financiar - ca să citez o schiţă celebră. Simţea ea că, timp de vreo câteva zile, nu-l va putea privi în ochi, deşi oricum n-avea cum să facă asta, deoarece el avea un snop de dioptrii şi dădea cu capul în toate tocurile de uşă, de bine ce vedea. Iar lui nu-i trecea prin ţeastă ce visase ea, aşa că strechea asta nu merita să strici pe dânsa şapte zile de concediu legal.
De ce scriu despre asta? Fiindcă îmi sunt antipatice tabuurile. Ţara asta care se uită la emisiuni imbecile şi vulgare roşeşte ca un curcan atunci când găseşte un articol despre ceea ce omul nu discută niciodată, doar caută pe internet, după ce adoarme celălalt.