Combinaţii de zodii care aduc fericirea: nativii care formează un cuplu împlinit
0Combinaţii de zodii care aduc fericirea. Câteva combinaţii de zodii au şanse mai mari de fericire în cuplu decât altele. Astrologii spun că există o compatibilitate mai mare între nativii anumitor semne zodiacale când vine vorba de relaţii împlinite şi de lungă durată.
Nu toate zodiile fac casă bună împreună şi nu toate se potrivesc în relaţia de cuplu. Deşi niciun semn astral nu poate fi compatibil cu altul în dragoste în proporţie de 100%, astrologii spun că există câteva combinaţii de zodii care aduc fericirea.
Berbec
Partenerii cu care se înţeleg cel mai bine nativii din Berbec sunt din zodia Leului şi din cea a Săgetătorului, potrivit Astrology.com.au. Şanse de fericire în cuplu au şi cu Scorpionul, iar cu Fecioara se potrivesc cel mai puţin pentru o căsnicie frumoasă.
Combinaţiile de zodii care aduc fericirea: Taurul iubeşte Capricornul
Zodia care se potriveşte cel mai bine cu nativii din Taur este Capricornul, urmată îndeaproape de Fecioară. De partea cealaltă, Taurii sunt cel mai puţin compatibili cu Săgetătorii, pentru că ambele zodii sunt orgolioase şi dominatoare.
Gemeni
Pentru nativii din Gemeni, sufletul-pereche trebuie să fie din zodiile Balanţă şi Vărsător. Nerecomandată de astrologi este combinaţia cu Scorpion, relaţia dinttre cele două semne zodiacale fiind, de regulă, tensionată şi deloc împlinită.
Combinaţiile de zodii care aduc fericirea: Racul, suflet-pereche cu Scorpionul
Racii pot face o pereche foarte frumoasă cu nativii din zodia Scorpionului, dar şi cu cei din Peşti. Pe de altă parte, din punct de vedere astrologic, cea mai nereuşită asociere este cu Capricornul şi Săgetătorul.
Leu
Şansele de fericire în cuplu sunt aproape maxime între nativii din Leu şi cei din Săgetător. O căsnicie frumoasă pot avea şi cu partenerii născuţi în zodia Berbecului.
Fecioară
Capricornul este cea mai compatibilă zodie cu Fecioara, urmată îndeaproape de Taur. De partea cealaltă, Vărsătorul şi Berbecul nu fac casă bună cu Fecioara, potrivit Astrology.com.au.
Combinaţiile de zodii care aduc fericirea: Balanţa şi Gemenii, foarte compatibili
Balanţele pot fi extrem de fericite alături de nativii din Vărsător şi Gemeni, cu care au şanse mari să formeze un cuplu armonios. Nu acelaşi lucru se poate spune despre compatibilitatea cu Peştii, care este cea mai redusă.
Scorpion
Zodiile potrivite pentru Scorpioni sunt Peştii şi Scorpionii. Nerecomandată de astrologi pentru formarea de familii fericite este combinaţia Scorpion-Gemeni.
Săgetător
Cele mai mari şanse de fericire în doi le are nativul acestei zodii cu Leul, dar şi cu Berbecul. Zodiile care se potrivesc cel mai puţin cu Săgetătorul sunt Taurul şi Racul.
Combinaţiile de zodii care aduc fericirea: Capricornii, fericire maximă cu Taurii
Fecioara şi Taurul sunt cele mai potrivite semne zodiacale pentru nativii din Capricorn. De partea cealaltă, de evitat este relaţia cu Racul.
Vărsător
Nativii din Vărsător fac casă bună cu cei din zodia Gemenilor şi ai Balanţei. Cele mai mici şanse de reuşită în cuplu le au cu Fecioarele.
Peşti
Racii şi Scorpionii sunt pe aceeaşi lungime de undă în cuplu cu nativul din zodia Peştilor. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre combinaţiile Peşti-Balanţă şi Peşti-Vărsător.