25 de moduri prin care poţi să devii un partener de viaţă mai bun
0Florile, bomboanele şi masajele relaxante sunt întotdeauna bine primite, dar dacă relaţia de cuplu nu este bazată şi pe compasiune, treaba este făcută doar pe jumătate.
Terapeutul Rick Clemons spune că oamenii nu se gândesc la ce înseamnă, de fapt, compasiunea şi că au impresia că iubirea, înţelegerea - conceptele simple- sunt singurele ingrediente necesare unei relaţii sănătoase. Iată cum, prin compasiune, relaţia poate fi îmbunătăţită, conform specialistului:
1. Renunţă la aşteptări şi acceptă spontaneitatea.
2. Nu mai întreba „Ce s-a întâmplat?”, ci „Cu ce te pot ajuta?”.
3. Dacă se întâmplă să ai o zi proastă, accept-o şi fii acolo pentru partenerul tău atunci când are parte de aşa ceva.
4. Nu rămâne fixat pe aceleaşi replici. Scapă de obiceiul de a da o replică stereotipică şi implică-te cu adevărat în discuţii.
5. Vorbeşte cu partenerul tău despre semnificaţia compasiunii, aşa cum ar trebui să discutaţi şi despre dorinţele voastre sexuale.
6. Fii atent la nevoile şi părerile partenerului.
7. Unii oameni exprimă compasiunea prin emoţii, gesturi, dar alţii nu. Nu exagera cu gesturile siropoase - poţi deveni agasant - dar nu fi nici indiferent. Încearcă să păstrezi un echilibru.
8. O mângâiere face, uneori, cât o mie de cuvinte. Atinge-ţi partenerul, arată-i că îi eşti aproape fără să scoţi un cuvânt.
9. Ascultă şi taci. Oamenilor le place să se audă vorbind, însă uneori este recomandat doar să asculţi cu atenţie.
10. Lasă mândria de-o parte şi recunoaşte când greşeşti, măcar din când în când.
11. Împărtăşeşte-ţi experienţele cu partenerul. Acest lucru poate crea o conexiune între voi la momentul potrivit.
12. Fii sincer.
13. Lucrurile mici au semnificaţii mari. Gesturile simple, precum florile culese chiar de tine, pot spune multe.
14. Interesează-te de stările partenerului, pune-i periodic întrebări despre cum se simte.
15. Pe de altpă parte, dacă partenerul tău nu vrea să vorbească şi simte nevoia să fie singur, oferă-i spaţiu.
16. Nu îi ignora tăcerea. Uneori, aceasta poate fi un semn că nevoile partenerului vis-a-vis de tine nu sunt satisfăcute.
17. Examinează motivele compasiunii tale - o exprimi din obligaţie sau pentru că îţi pasă cu adevărat?
18. Eşti o persoană compasională doar bazându-te pe proverbul „poartă-te cu alţii aşa cum ai vrea ca alţii să se poarte cu tine”?
19. Ai grijă şi de tine. A fi atent cu celălalt nu presupune să uiţi de nevoile tale.
20. Compasiunea nu înseamnă nici „a oferi”, nici co-dependenţă. Compasiunea îţi permite pur şi simplu să-ţi pese, fără a te „băga” pe gâtul cuiva.
21. Dacă o persoană răutăcioasă ţi-a spus că nu are nevoie de compasiunea ta, nu înseamnă că nici alţii nu au, aşa că nu înceta să te comporţi astfel.
22. Distrează-te, glumeşte. Nu lăsa, totuşi, compasiunea să te transforme într-o persoană serioasă. Nu degeaba se spune că râsul este cel mai bun remediu, inclusiv într-o relaţie.
23. Pune-te pe primul plan, dar nu fi egoist cu ceilalţi.
24. Ai încredere în instinctele tale. Oferă atenţie celorlalţi atunci când crezi că au nevoie, chiar dacă nu o cer.
25. Încearcă o nouă abordare pentru a sparge gheaţa şi a iniţia o discuţie de cuplu. În loc de seriosul „Cum te simţi?” poţi spune ceva amuzant, precum „Întotdeauna mi-am dorit să fiu psiholog. Nu vrei să mă ajuţi să-mi potolesc dorinţa asta?”