Cum să conservi rapid legumele pentru iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa foto: 123rf
Sursa foto: 123rf

Sezonul murăturilor bate la uşă, iar orice gospodină care se respectă începe pregătirea lor din timp. Legumele frumos aranjate în borcane vor face deliciul zilelor de iarnă, iar noi îţi aratăm de ce să ţii cont când le pregăteşti.

Cum alegi legumele

Orice legumă poate fi pusă la murat, printre opţiunile gustoase numărându-se ardeii graşi, castraveţii, ceapa sau conopida. Foarte important este însă să alegi cele mai bune exemplare ale lor, proaspete şi fără lovituri. În caz contrar, procesul de fermentare nu va face decât să le degradeze şi mai mult starea. Spală-le foarte bine înainte, clăteştele în mai multe ape, apoi usucă-le. Legumele precum morcovii, usturoiul, ceapa sau prazul pot ascunde multe bacterii. Porţionează-le în felii egale, în funcţie de mâncărurile în care te gândeşti să le foloseşti, pentru a prinde toate acelaşi gust.

SFAT

Spală bine borcanele cu apă şi detergent de vase, clăteşte-le bine, apoi usucă-le. Alege-le pe cele cu capace care se închid ermetic.

Foloseşte părţi egale de oţet şi apă.

Ingrediente pentru murare rapidă

Oţet

Poţi alege orice tip de oţet. Adaugă-i mai multă savoare prin adăugarea de condimente diverse, după preferinţă.

Citeşte mai mult pe clickpoftabuna.ro

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite