Cheesecake de sărbătoare cu gem de căpşuni şi clătite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cheesecake cu clătite FOTO miremirc.ro
Cheesecake cu clătite FOTO miremirc.ro

Dacă vreţi să vă impresionaţi invitaţii de sărbători cu un desert mai puţin cunoscut şi sunteţi adeptul cheesecake-ului, vă propunem să încercaţi varianta din clătite şi gem de căpşuni.

Ingrediente:

10 clătite cu gem de caise sau căpşuni

250 grame mascarpone

300 grame cremă de brânză

200 mililitri smântană pentru frişcă (35%)

4 ouă mari

150 grame zahăr

40 grame amidon

esenţă de vanilie

Decor :

100 mililitri smântană pentru frişcă

1/2 lingură zahăr pudră

fructe şi bombonele colorate

Mod de preparare :

Pregătim clatitetele şi le lăsăm să se răcească.

Toate ingredientele de la cheesecake le punem într-un bol şi le amestecăm cu o lingură sau cu mixerul la viteză mică.

Asamblare: într-o formă cu margini detaşabile, cu diametrul de 23 de centimetri, ungem cu puţin ulei marginile şi aşezăm hârtie de copt. Îmbrăcăm forma la exterior în folie de aluminiu, deoarece o vom scufunda în apă, la circa 1/3 din înălţimea formei.

Pe fundul formei întindem o clătită, o ungem cu gem, aşezăm alta clătită, ungem cu gem şi încă o clatită unsă cu gem. Circa 6-7 clatite le ungem cu gem şi le rulăm. Prima clatită rulată o aşezăm în mijlocul formei.

image

Următoarea clătită unsă cu gem şi rulată o aşezăm în prelungirea celeilate, în formă de cerc. Continuăm aşa până umplem forma cu clătite.

image

Lăsăm circa 1 centimetru liber pentru a pătrunde crema, pentru a avea un aspect frumos la exterior, după ce o scoatem din formă.

Peste clatitele din formă turnam cheesecake-ul

Forma învelită în aluminiu, o aşezăm într-o tavă mai mare, cu pereţi mai înalţi, în care vom pune apă. Coacem cheesecake-ul la 150 grade Celsius, circa 50-60 minute.  Lăsăm cheesecake-ul în cuptor, cu uşa deschisă până se răceşte.

image

Decor: mixăm smântâna pentru frişcă, apoi adăugăm zahărul pudră şi amestecîm uşor. Ne punem imaginaţia la muncă pentru a decora cât mai frumos, iar la final adăugăm căpşuni proaspete.

Sursă: miremirc.ro

Bucătărie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite