Spre diferenţă de nenumăratele restaurantele italieneşti, care sunt poziţionate aproape toate pe segmentul tradiţional, popular (trattoria sau osteria), şi foarte puţine pe bucătărie fină, la cele franţuzeşti e pe dos: par să fie mai multe restaurante franţuzeşti cu bucătărie fină decât bistrouri şi cuisine du terroir, în general.

Încercări au fost, totuşi, însă bucătăria franţuzească nu are atât de mare priză la burţile bucureştene precum altele. Dintre cele mai cunoscute, primul a fost La Villa, de lângă Arcul de Triumf, apoi Le Bistrot Francais al lui Alain Kremeur, de la Institutul Francez, La Bastille, La Mangerie, Le Fin Palais Royal, Poem de la Palatul Şuter, unde era Carol Parc Hotel, şi rafinatul Heritage, desigur. Am scris despre ele în articolul „Şi totuşi, am avut şi la Bucureşti restaurante de nivel Michelin“, nu mai revin asupra celor închise deja.

Dintre marile restaurante franţuzeşti ale Bucureştiului şi ale momentului, Le Bistrot Francais iese cel mai mult în evidenţă, atât prin mâncarea sa de Grande Cuisine franţuzească adevărată, clasică, fără compromisuri, dar şi prin luxul şi rafinamentul ambianţei casei care poartă numele arhitectului Ateneului Român, în spatele căruia se şi află, de fapt, Paul Louis Albert Galleron. Şi cu preţurile ies mult în evidenţă, trebuie spus...

Lor le-am dat de la Restocracy şi premiile pentru cel mai bun restaurant şi pentru cea mai bună bucătărie franţuzească din Bucureşti în 2017, de altfel, iar exclusivistul Relais & Chateaux i-a primit în rândurile sale de curând, fiind primul (şi singurul, din câte ştiu) restaurant românesc ce a câştigat această recunoaştere. Şi încă un argument pentru felul în care cei de la Le Bistrot Francais fac mâncarea şi lucrurile ar putea să fie şi acela că au intrat în finala Topului Mâncărurilor Restocracy 2018 la ambele categorii la care au concurat, foie gras şi fructe de mare.

Tot un restaurant franţuzesc cu bucătărie fină al Bucureştiului, foarte bine aşezat, este La Cantine de Nicolai, despre a cărui mâncare se spune că mai fluctuează din când în când, dar nu prea mult. Probabil în funcţie de cât de atent se uită Nicolai Tand, cel care a deschis La Cantine, ce-i poartă numele, în urmă cu mulţi ani, la ce se întâmplă prin bucătărie. Fiindcă el, băiat înalt şi frumos, de când e vedetă TV are şi alte treburi şi e de înţeles asta.

Alt restaurant franţuzesc de top, cu Haute Cuisine, e L'Atelier de la Hotelul Epoque. Acesta e şi mai fluctuant decât La Cantine de Nicolai, lucru bine ştiut de toată lumea. Cert este că Samuel Le Torriellec, tânărul şi la fel de frumosul lor chef francez, poate să-i bată pe toţi ceilalţi dacă-şi pune mintea şi, mai ales, dacă îşi suflecă mânecile, cel puţin pe unul, două sau chiar mai multe feluri de mâncare pe care ştie el să le facă cel mai bine. Însă şi el a dat de gustul statutului de vedetă locală şi asta îl ţine destul de ocupat prin alte părţi.

Cea mai spectaculoasă apariţie în plutonul de frunte al restaurantelor franţuzeşti cu bucătărie fină din Bucureşti, Haute Cuisine, e însă un restaurant din marginea Bucureştiului, aproape de câmp, în Militari, de foarte curând (câteva luni) „reinventat“. Au adus la La Cave de Bucarest un chef de Grande Cuisine adevărată, pur-sânge, chiar din mijlocul mijlocului ei, un tânăr chef care a lucrat numai în restaurante cu steluţe Michelin. Şi nu cu una, cum se mai „întâmplă“ din când în când, pe perioade limitate, ci în cele mai cunoscute din lume, cu două şi cu trei steluţe Michelin! Am scris despre ei pe larg, nu mai revin. E Haute Cuisine adevărată, fără niciun compromis, şi, spre diferenţă de celelalte, cu nişte preţuri surprinzător de mici.

Acestea patru: Le Bistrot Francais, La Cantine de Nicolai, L'Atelier şi La Cave de Bucarest sunt cele mai bune restaurante franţuzeşti cu bucătărie cu adevărat fină în acest moment. Diferenţele dintre ele nu sunt mari şi sunt convins că în fiecare dintre ele găsiţi câte un fel de mâncare, cel puţin, care e mai bun decât la celelalte trei. Iar dacă într-o zi cineva ar reuşi să-i pună pe cei patru chefs să facă chiar ce ştiu ei cel mai bine într-o întrecere de trei zile şi trei nopţi, să zicem, nu cred că va putea nimeni să prevadă rezultatul final...