Toyota România livrează prima flotă rent-a-car cu sistem de propulsie hibrid pentru Avis România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
toyota yaris

Toyota, unul dintre cei mai mari producători auto din lume, a început livrarea în luna iunie a unui număr de 15 unităţi Yaris Hybrid care să completeze flota de rent-a-car a companiei AVIS România. Unităţile vor constitui prima flotă rent-a-car cu sistem de propulsie hibrid, o premieră pentru piaţa din România.

Sistemul hibrid de propulsie aduce cu el numeroase avantaje, printre care economisirea combustibilului, costuri reduse de exploatare, precum şi avantaje financiare şi fiscale.

„Prin intermediul vânzărilor de maşini hibride pe care le-am avut în ultimii ani, am reuşit să contribuim la reducerea impactului negativ asupra mediului. Ne bucurăm că astfel am crescut prezenţa noastră în flote cu acest sistem avansat de propulsie, inclusiv în zona de rent-a-car, cu atât mai mult cu cât aceasta este şi o premieră pentru piaţa din România. Ne propunem să continuam astfel de investiţii şi parteneriate importante, care să ajute atât la protecţia mediului înconjurător, cât şi la satisfacerea unui număr cât mai mare de clienţi care îşi doresc să beneficieze de avantajele unei maşini hibrid”, este de părere Edit Tarcolea, Director General Toyota România.  

Sistemul hibrid are mai puţine componente sensibile la uzură, iar cele existente au perioade de exploatare mai lungi. Spre exemplu, ambreiajul, alternatorul, demarorul lipsesc, iar în cea mai mare parte a timpului frânarea este electromagnetică cu recuperare de energie, motiv pentru care discurile şi plăcuţele de frână trebuie schimbate mult mai rar. Bateria nu se încarcă la priză ci prin frânare sau cu ajutorul motorului termic şi beneficiază de o garanţie a producătorului de 5 ani sau 100.000 km, însă dacă sunt efectuate verificările anuale Hybrid Health Check, se poate beneficia de acoperirea extinsă până la 10 ani.

În ceea ce priveşte partea financiară, impozitul anual poate fi cu până la 100% mai mic decât în cazul unui model echivalent cu propulsie clasică. 

Auto

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite