Noul Mercedes Benz Sprinter – a smart piece of hardware
0
Ne pregătim de o nouă generaţie Mercedes-Benz Sprinter. Am tras cu ochiul pe gaura cheii la viitoarea generaţie în cadrul Sprinter Innovation Campus.
Mercedes îşi pregăteşte noul produs pentru ceea ce va urma. Adică pentru faptul că în viitorul apropiat vom vorbi despre mai mult de 40 de mega-oraşe la nivel mondial, de faptul că tot ce înseamnă comerţ online va creşte exponenţial... prin urmare şi nevoile de transport pentru bunuri şi mărfuri va creşte exponenţial.
Sprinter Innovation Campus mi-a lăsat impresia la final că am participat la un seminar de programare şi mai puţin la unul de prezentare a unui vehicul comercial clasic.
Mercedes-Benz evoluează de la nivelul de constructor de automobile/ vehicule comerciale la furnizor de soluţii integrate de transport. Iar noul Sprinter va fi primul model care va integra sisteme capabile să permită oferirea acestor soluţii de mobilitate în lumea transportatorilor. Prin intermediul serviciului Mercedes PRO, maşina va fi conectată la internet, iar managerul de flotă va avea o comunicare în timp real cu cel de la volan.
Din punct de vedere tehnic, Sprinter a fost gândit pentru a oferi atât soluţii d epropulsie clasică cât şi electrică. Da, vor exista versiuni electrice pentru noul Sprinter. La Stuttgart ne-a fost prezentat atât motorul electric cât şi celula de acumulatori. Clientul va putea alege ce baterie doreşte pemaşină, în funcţie de nevoi. Pentru că am vorbit de versiune electrică, noul Sprinter îi va putea spune şoferului dacă autonomia oferită de baterie îi permite să livreze toate pachetele încărcate în maşină fără a fi nevoit să încarce bateria. Sistemul de management poate organiza încărcarea maşinilor în funcţie de capacitatea reţelei şi de gradul de descărcare a fiecărei baterii, astfel încât să nu se ajungă la o suprasolicitare a reţelei, dar maşinile să fie încărcate la ora începerii programului.
A treia generaţie Sprinter a fost dezvoltat având cinci mari direcţii în vizor. Vorbim despre digital@van – este vorba despre conectivitate şi capacitatea maşinii de a comunica în permanenţă stare sa. solution@vans este direcţia care are drept scop dezvoltarea de hardware care să permită clienţilor să fie cât mai eficienţi în activitatea de zi cu zi. Aici ne-a fost prezentat un concept de van care poate avea trei zone de încărcare, cu trei temperaturi diferite, cu produse încărcate în ordinea livrări. Cu maşina care ştie când ajunge la dresă şi pregăteşte singură pachetul ce urmează a fi livrat, o maşină care ştie singură să îşi securizeze marfa cât timp cel de la volan predă marfa.
O altă direcţie urmărită a fost rental@van, se doresc descoperirea de reţete noi în zona de închirieri, în timp ce sharing@van vine cu soluţii noi în zona transportului public. Despre ceea ce înseamnă eDrive@van am vorbit mai sus.
Noua generaţie Mercedes-Benz Sprinter va fi prezentată oficial în februarie 2018. Promite a fi un model care va stabili noi standarde, multe dintre ele străine până acum zonei de vehicule comerciale. Sprinter va integra sisteme care învaţă din istoricul de livrări, astfel va putea face recomandări pentru stabilirea unui traseu în funcţie atât de preferinţele clienţilor pentru livrare cât şi trafic. Pe baza statisticilor de comandare a unor produse şi paternuri de consum, depozitarea clasică a mărfurilor în depozite va migra spre van-uri. Produsele se vor afla în mişcare, timpul de livrare putând fi redus de la o zi spre nivelul a două-trei ore. Nu luăm în calcul satisfacţia clientului, cât economia de timp, carburant, resurse obţinute astfel.
Cei de la Mercedes-Benz pariază şi pe creşterea uriaşă a comenzilor online pentru produse alimentare. Bonus, am avut ocazia să vedem noile planşe de bord ale viitoarei generaţii Spinter, noile scaune, şi printre rânduri ne-am putut face o idee şi despre designul exterior.
Un model comercial care vine cu un volan asemănător celui de pe S Class şi guri de ventilaţie prezente pe noua generaţie G Class. Asta da salt la capitolul imagine şi ambianţă interioară.
Echiparea de bază ne oferă o planşă de bord spartană, una care totuşi oferă pornire la buton, sistem de climatizare manual şi cam atât. Sistemul de climatizare este prevăzut doar cu două guri frontale, amplasate în extremităţile laterale ale planşei. Zona mediană inferioară oferă o mică posibilitatea de customizare, se poate opta pentru un suport de recipiente sau spaţiu de depozitare.
Al doilea nivel de echipare marchează apariţia pe mijlocul planşei de bord a unui panou care integrează două guri de ventilaţie care încadrează în acest caz sistemul audio. De la acest nivel de echipare avem deja şi comenzi pe volan. Zona superioară este compartimentată, dar cu obiectele la vedere.
A treia planşă de bord introduce un sistem infotainment cu un display, mai multe comenzi amplasate pe volan. Un sistem de climatizare automat. Versiunile care vor fi echipate cu o cutie automată vor câştiga un spaţiu de depozitare pentru şofer.
Ultimul nivel de echipare propune de la reglaje electrice pentru scaunul şoferului, comenzile fiind amplasate pe portieră. Vine cu un display de 12,3 inch central care va deservi sistemul Mercedes PRO. Un volan similar celui de la S Class, mai puţin finisarea metalică, aici vorbim de piano black.














































