Ford Mustang - am condus spiritul american

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ford Mustang EcoBoost
Ford Mustang EcoBoost

Mustang este un nume de legendă pentru industria auto americană. Pentru noi, românii este o maşină pe care o vedeam demult numai în filme şi puteam doar visa la ea. Acum noua generaţie este reală, este lângă noi şi putem să o testăm.

Faţă de generaţia precedentă, Ford Mustang şi-a păstrat dimensiunile generoase, dar de data aceasta are un design care pare modern şi care în acelaşi timp păstrează tradiţiile musclecar-urilor. 

Test Ford Mustang EcoBoost 3

În interior avem spaţiu destul de mult, mai ales pentru şofer şi pasagerul din spate. Noul Mustang este o maşină care intră în categoria 2+2, deci 2 oameni pot călători şi pe bancheta din spate, dar nu pentru distanţe foarte lungi. Porbagajul are un spaţiu decent şi, spre deosebire de ce vedem la concurenţă, nu este prezent doar cu numele care benefeciaza de un volum al portbagajului peste media clasei. Materialele din interior se apropie de clasa premium, iar finisajele sunt foarte bune. Maşina americană a primit elemente specificii actualei epoci auto, precum: ecran tactil de 8 inch, conectivitate USB şi bluetooth şi sistemul Sync 2. Sistemul audio Shaker Pro de 390 wati este prevazut cu radio DAB+ şi cu un player de CD/MP3, cu capacitate pentru un singur CD. Douăsprezece boxe, inclusiv un subwoofer de opt inchi, montat în portbagaj sunt prezente pe acest Fastback. 

Test Ford Mustang EcoBoost 1

Trebuie să spunem încă de la început că suntem plăcut impresionaţi de varianta 2.3 EcoBoost a Mustang-ului. Recunoaştem că visăm la varianta mai clasică, cu motor V8 de 5 litri, dar după testul cu EcoBoost-ul şi mai multe calcule financiare, legate în special de impozitul anual, putem să vă recomandăm cu mâna pe inimă şi acest model. 

Chiar dacă cilindreea este mai mult decât înjumătăţită pe acest model, să nu vă închuipuiţi că nu este o maşină sprintenă. Varianta mai "de bază" a Mustang-ului se achită foarte bine de îndatoriri atât în regim de Track, cât şi în cel Normal. Am menţionat special două dintre setările de regim de funcţionare ale acestor maşini, deoarece selectarea acestora transformă practic maşina. Mai departe, setările Sport şi Track, te transferă, mai ales pe circuit, într-un Rai al asfaltului, al anvelopelor încinse, al turaţiilor mari, al zgomotului şi al schimbărilor precise şi în acelaşi timp brutale de viteză. 

Am spus mai devreme că revelaţia este motorul de 2,3 litri EcoBoost. Acum motorul are injecţie directă de benzină şi construcţie de ultimă generaţie, dezvoltând acum 317 CP. Cu ajutorul acestuia, Mustang se descurcă onorabil pe circuit. Cifra cuplului maxim ne miră - 434 Nm  disponibilă începand cu 3.000 rpm. 

Trenul de rulare este modificat, iar noi am simţit beneficiile suspensiei multi-link la fiecare viraj. La drumuri lungi Mustang este confortabil, dar parcă te îndeamnă să apeşi puţin prea mult pedala de acceleraţie. Este pentrul prima dată când conducem un Muscle-car care se simte foarte bine şi în viraje. 

În rest, avem în faţă un coupe impunător, mai lung decât toate sedanurile medii, dar care este echipat cu cele mai noi sisteme de siguranţă, precum: sistemul de directie asistata electric (EPAS), Sistemul de asistenta la pornirea din rampa şi ESC cu mai multe moduri de funcţionare pentru a-i satisface şi pe cei cărora le plac senzaţiile tari. 

Ford Mustang EcoBoost 

0-100 km/h: 5,8 sec

Viteza maximă: 233 km/h

L/l/î: 4.784/2.080/1.381

Masă proprie: 1.598 kg

Cilindree (cmc): 2.300

Putere (CP): 314 la 5.500 rpm

Cuplu maxim (Nm): 434 la 3.000 rpm

Consum mediu: 10 l/100 km (urban)

Cutie de viteze: manuală, 6 trepte

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite