Cum au ajuns înmatriculările de Dacii să se dubleze în România. Şi alte mărci au creşteri spectaculoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vânzările Dacia, în creştere constantă FOTO: Renault România
Vânzările Dacia, în creştere constantă FOTO: Renault România

Conform ultimelor date furnizate de către ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din România), înmatriculările de autoturisme noi au crescut cu aproape 40% în primele trei luni din acest an comparativ cu perioada similară din 2021.

Iar cea mai mare creştere o are Dacia, ce a înregistrat o dublare a înmatriculărilor, ajungând la 7.395 vehicule noi înmatriculate în primele trei luni din acest an faţă de 3.830 în perioada similară a anului trecut. Renault a înregistrat de asemenea o creştere spectaculoasă – 1.720 unităţi faţă de 1.049 în primele trei luni din 2021. O altă creştere mare a fost înregistrată de Hyundai – 2.667 faţă de 1.844 în perioada ianuarie-martie 2021.

”Această creştere spectaculoasă a înmatriculărilor de maşini noi este efectul a două acţiuni. Prima ar fi ieşirea din criza pandemică şi dorinţa oamenilor de a îşi relua viaţa normală. Iar al doilea motiv al acestei creşteri este reprezentată de faptul că programul Rabla a început în acest an încă din februarie, mai devreme comparativ cu anii precedenţi”, a declarat pentru ”Adevărul” Adrian Sandu, secretarul general ACAROM.

Iată şi creşterile înregistrate de către alte companii auto importante în ceea ce priveşte înmatriculările de maşini noi în primele trei luni ale acestui an comparativ cu ianuarie-martie 2021: Toyota – 1.968 unităţi (faţă de 1.882), Skoda – 2001 (faţă de 1.767), Volkswagen – 1.838 (faţă de 1.548) şi Mercedes – 1.005 (faţă de 810). 

Vă mai recomandăm şi:

Dacia a lansat în România cea mai echipată versiune de Duster. Cât costă modelul şi ce facilităţi oferă

Cum arată cel mai scump Duster din Europa. A fost transformat de o companie din Germania

Auto



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite