Vremea greierilor

Subsemnata, cu M, nascut in SUA facut si cetatean roman. Tanarul vizita orasul copilariei mele, Tulcea, pnetru prima data. Avea 3 ani.

Pe 4 iulie SUA îşi serbează semnarea Declaraţiei de Independenţă de la 1776. În acest an, în loc de petreceri cu grătare, Statele Unite ar trebui să fie cu capul plecat şi smerite. Până la urmă, ţara a rămas izolată excluzându-se singură din OMS ca ultim şi recent fiasco prezidenţial.

Este a doua mea vara petrecută în S.U.A. Prima în 2005 pentru că năşteam şi ne mutam din Indiana în New Jersey. Acum nu pot călători pentru că U.E. nu le permite americanilor să între în spaţiul lor, o palmă dură, meritată. La ora la care scriu, au fost înregistrate 2.8 milioane de cazuri şi confirmate 131,000 de decese. Nu, faptul că S.U.A are o populaţie de 328 de milioane nu este un argument care să mă facă să dorm bine noaptea. Au contraire. 

Dar eu n-am să scriu despre asta. Am să scriu despre greieri. În romanul meu de debut în limba maternă, Inventing me/Exerciţii de retrăit (2011, ed. Scrisul Românesc) scriam aşa:

"În 1998 că̂nd plecãm cẵtre America, TAROM încẵ face zboruri directe pe ruta Bucureşti-New York. Steward-esele sunt ultimele cu care vorbim limba românã. De la New York luãm alt avion cẵtre Chicago şi de acolo trenul. Că̂nd ajungem în Lafayette suntem terminăţi de obosealẵ. Este noapte, am ajuns la destinaţie, dar habar nu avem pe unde suntem şi înnoptãm la un motel. A două zi ne cazãm la „Married Student Housing“, care este un complex de apartamente pentru studenţîi cẵsẵtoriţi, complex ridicat în anii ’60 pentru muncitori. Cu excepţia aragazului, a frigiderului şi a că̂torva dulapuri în bucẵtãrie, vechi de la inaugurare, apartamentul este gol. În primele zile dormim pe jos, pe nişte saci de dormit, şi mă̂ncẵm tot acolo. Pentru cẵ am ajuns în august, asta înseamnẵ cẵ alţi studenţi au terminat şi vor pleca din campus. Cumpãrãm de la studenţi chinezi, indieni, americani mobilier second hand deja folosit: un pat, douẵ scaune, o masẵ şi o canapea". 

Din prima călătorie către S.U.A am câteva frânturi foarte clare însă. Cum de exemplu la modă erau pantofii cu talpă groasă şi înaltă şi eu păream cocoţată pe nişte coturni. Nu, nu credeam că ajunsă în S.U.A voi prelua clişeul: "Am plecat cu 2 dolari în buzunar şi uite ce am ajuns". Aveam în picioare acei pantofi butucănoşi că mi se părea mie că-s cool. Plus, îmi schimbasem numele din Dan în Florescu de 2 luni, acum plecăm de tot din ţară, eram pusă pe "revoluţii". Mi-aduc de asemenea aminte că în TAROM se fuma. Noi aveam loc undeva între cei care fumau şi cei care nu fumau, dar va puteţi imagina că aerul era mai "greu" de respirat. Era o atmosferă faină. Se râdea mult. Mă amuza însă că spre coada avionului se vedea ca prin ceaţă din cauza fumului. Mi-aduc vag aminte sala de aşteptare de la Chicago de unde urma să luăm trenul către West Lafayette şi cum eram întinsă pe mai multe scaune toropită de la schimbarea de fus orar şi oboseală. Mi-aduc de asemenea aminte cum controlorul de bilete ne-a trezit să ne dăm jos. Mi-aduc aminte întunericul cu care ne-a întâmpinat primul loc unde urma să ne petrecem primii (7) ani în exil. 

Şi apoi greierii... cât de tare cântau.... zumzăiau... nu ştiam ce sunt, făceau un zgomot asurzitor. Şi am aflat că li se zicea cicadas: https://www.youtube.com/watch?v=xj7ylgj2JlQ Către septembrie, poate octombrie se opreau. Se făcea linişte. În fiecare vară când ne întorceam acasă socrii ne aşteptau la aeroport. Când reveneam în S.U.A, greierii. N-am să mă apuc de fabule acum; nici n-am să dau pilde.

Doar că măcar o dată mi-ar face plăcere să îi aud pe americani care se cred get-beget mulţumindu-le celor care au fost primii aici. Michael Bawaya, editor la "American Archeology", a declarat că primii care au trăit aici cel mai probabil au venit acum 15,000 de ani din Asia mergând pe Bering Land Bridge. Şi de atunci şi până acum S.U.A este şi va rămâne o naţie mixtă. Asta mi-a plăcut şi o să îmi placă la ţara asta, că vorbim nenumărate tipuri de engleză, că aveam tatuaje permanente cu alte locuri ale copilăriei, astfel încât a fi american este a fi (făcut dintr-)un străin. 

Este iulie, greierii încă nu au apărut, însă aparatele de aer condiţionat le-au preluat monoton locul. Nu este la fel. Închid ochii. Sunt pe Otopeni este 1998. Mari, Mimi, cred şi socrii ne fac cu mâna. Cărăm bagajele după noi şi facem cu mâna. Take off.

PS: În imagine, subsemnata cu băiatul ei vizitând oraşul copilăriei, Tulcea, pentru prima oară. M avea trei ani.