VIDEO SUA: Cel puţin 30 de persoane au fost rănite după ce podeaua s-a prăbuşit la o petrecere de la Universitatea Clemson din Carolina de Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:
petrecere podea prabusita sua carolina

Cel puţin 30 de persoane au fost rănite în SUA după ce un planşeu s-a prăbuşit la o petrecere de la Universitatea Clemson, din Carolina de Sud, scrie BBC.

Petrecerea de început de an a frăţiei Kappa Alpha Psi abia începuse atunci când podeaua a cedat. Poliţia a informat că unele persoane au fracturi după ce au căzut în subsolul complexului de apartamente din afara campusului.

Echipajele de urgenţă au ajuns în câteva minute la faţa locului iar 23 de persoane au fost transportate la spital.

„Toată podeaua s-a prăbuşit. Oamenii sunt răniţi, sângerează. Am sânge în pantofi, este destul de gravă situaţia”, a declarat Larissa Stone, o studentă, pentru Greenville News.

„Toată lumea sărea iar în următoarea clipă am simţit cum cad. Mi-am pierdut cunoştinţa şi erau fete peste tot, cu sânge pe faţă”, a declarat Leroy Pearson, un alt student.

Preşedintele universităţii, Jim Clements, a afirmat pe Twitter că „întreg sistemul de susţinere a studenţilor va fi disponibil pentru fiecare student afectat” şi a mulţumit echipajelor de urgenţă.

„Biroul pentru problemele studenţilor lucrează pentru a determina câţi dintre cei răniţi erau studenţi ai Universităţii Clemson şi pentru a informa autorităţile de acest lucru”, se arată într-un comunicat al Universităţii.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite