Un judecător american a decis că supravegherea telefonică desfăşurată de NSA este neconstituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un judecător american din Washington DC a hotărât în cadrul unui proces intentat de un utilizator al companiei de telefonie Verizon că acţiunile Agenţiei pentru Securitate Naţională (NSA) privind supravegherea în masă a dispozitivelor mobile sunt neconstituţionale, informează BBC.

Judecătorul federal Richard Leon a stabilit că practica agenţiei americane este o „invazia arbitrară”.

Această hotărâre a venit în urma unui proces intentat de activistul conservator Larry Klayman, utilizator al reţelei de telefonie mobilă Verizon, alături de un alt reclamant, care împreună au contestat în instanţă colectarea informaţiilor de către NSA.

Judecătorul Richard Leon a denumit programul de supraveghere al NSA drept unul „fără discernământ”, apropiat de o „tehnologie de tip orweliană care permite statului să stocheze şi să analizeze numeroase metadate de la fiecare utilizator al telefoniei mobile din Statele Unite”.

Colectarea metadatelor de către NSA, inclusiv a numerelor de telefon, precum şi a duratei convorbirii, a fost expusă de către fostul informator Edward Snowden, căruia Casa Albă i-a respins de curând o posibilă amnistie, în cazul în care acesta nu ar mai face publice documente secrete.

Potrivit informaţiilor, NSA ar fi cerut companiei Verizon să dezvaluie metadate, inclusiv numere de telefon, precum şi serii ale aparatelor mobile.

Judecătorul şi-a exprimat scepticismul cu privire la valoarea programului de colectare, afirmând că argumentaţia celor doi reclamanţi cu privire la drepturile fundamentale ale omului a fost mult mai concretă.

„Am îndoieli serioase cu privire la eficacitatea acestui program mai ales pe perioade lungi de timp, atunci când nouă ni se spune că ne confruntam cu ameninţări teroriste iminente”, a spus judecătorul, care a ordonat autorităţilor americane să opreasca orice colectare de date despre cei doi reclamanţi.

Departamentul de Justiţie american a menţionat că acţiunile desfăşurate de agenţia NSA sunt legale. „Noi credem că programul este constituţional, aşa cum alte verdicte anterioare au anunţat până acum”, a spus un purtător de cuvânt al Departamentului de Justiţie american.


Citeşte şi:

Raportul privind activităţile de spionaj realizate de NSA a fost înaintat preşedintelui american

Grupul de studiu desemnat să analizeze practicile de supraveghere ale Agenţiei de Informaţii Americane (NSA), făcute publice de Edward Snowden, a prezentat raportul său preşedintelui Barack Obama, vineri, potrivit administraţiei de la Casa Albă.

Edward Snowden, informatorul care a publicat documente secrete ale NSA, se va adresa Parlamentului European

Liderii internaţionali din Parlamentul European au căzut de acord joi să-i permită informatorului Edward Snowden să comunice cu reprezentanţii comunităţii europene şi să răspundă mai multor întrebări adresate de aceştia printr-o videoconferinţă. 

NSA poate să urmărească sute de milioane de persoane prin localizarea telefoanelor mobile

Noi dezvăluiri arată că NSA este capabilă să urmărească sute de milioane de persoane în lume prin localizarea telefonului mobil, sporind temerile faţă de un Big Brother atotputernic şi incontrolabil, relatează AFP.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite