Trump pregăteşte noi schimbări la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump, un obişnuit al schimbărilor repetate în echipa sa, a anunţat că urmează să aibă loc noi plecări şi a refirmat totodată că Administraţia funcţionează ca o ”maşină bine unsă”, relatează AFP.

”Am trei, patru sau cinci posturi în minte”, a declarat Donald Trump într-un interviu acordat Fox News, difuzat duminică. ”Poate că până la urmă vor fi doar două”, a adăugat el. Îndemnat să se exprime cu privire la soarta secretarului general al Casei Albe John Kelly, preşedintele american a evocat lucruri care-i plac şi lucruri care nu-i plac. 

”Sunt multe lucruri care-mi plac mult în ceea ce face el şi există şi lucruri care nu-mi plac”, a spus şeful Executivului. ”La un moment dat el va vrea să meargă mai departe”, a adăugat el, refuzând să se pronunţe asupra unui calendar în acest sens. Donald Trump a mai afirmat în interviul difuzat duminică de Fox News, că nu va interveni dacă noul său ministru al Justiţiei, Matthew Whitaker, hotărăşte să limiteze câmpul de acţiune al anchetei ruse coordonate de către procurorul special Robert Mueller cu privire la amestecul Rusiei în alegerile prezidenţiale din 2016, relatează Reuters. 

În acest interviu, înregistrat vineri, preşedintele american a declarat de asemenea că va refuza să răspundă în persoană întrebărilor lui Robert Mueller, care anchetează de asemenea cu privire la o eventuală complicitate între echipa sa de campanie şi Moscova şi dacă şeful statului a obstrucţionat ulterior justiţia. 

Whitaker, care a criticat dur ancheta rusă în trecut şi a sugerat ca lui Mueller să-i fie reduse fondurile, este însărcinat să-l supervizeze pe procurorul special după ce Trump l-a desemnat secretar al Justiţiei şi totodată procuror general, la 7 noiembrie, în locul lui Jeff Sessions, pe care l-a destiuit. 

Opoziţia democrată, care-l consideră pe Whitaker drept un ”lacheu” al lui Trump, suspectează că a fost numit în acest post cu unicul scop de a-i torpila activitatea lui Mueller.În interviul acordat Fox News, preşedintele american afirmă că Whitaker şi numai el va decide soarta pe care vrea să o rezerve anchetei şi subliniazăcă nu se va ”amesteca”.  

Întrebat despre cazul Khashoggi, preşedintele Statelor Unite a mai spus că deţine înregistrarea uciderii jurnalistului în consulatul saudit de la Istanbul, la începutul lui octombrie, dar că nu doreşte să o asculte, pentru că are un conţinut ”foarte violent”. 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite