SUA şi NATO anunţă un summit în 2014 privind retragerea trupelor din Afganistan

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi preşedintele american Barack Obama FOTO Facebook
Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi preşedintele american Barack Obama FOTO Facebook

Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică vor organiza un summit anul viitor pentru a discuta despre retragerea trupelor din Afganistan, a declarat vineri preşedintele american Barack Obama, în urma unei întâlniri cu secretarul general al NATO Anders Fogh Rasmussen, informează Reuters.

Obama a spus că Afganistanul a fost principala temă de discuţie la întâlnirea sa cu Rasmussen.

„Am discutat despre măsurile pe care le putem lua după 2014 pentru a ne asigura că serviciile de securitate afgane sunt eficiente şi pot controla frontierele. De asemenea, statele membre NATO trebuie să se asigure că Afganistanul nu va deveni un fief al terorismului. Ne-am gândit că, pentru a facilita acest proces, ar fi util să organizăm un nou summit NATO pe această temă anul viitor", a adăugat Obama.

Şeful NATO spune că trupele se vor întoarce acasă până la sfârşitul anului 2014, însă Alianţa va pregăti o misiune de antrenament pentru 2015 cu un număr redus de trupe.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite