SUA îşi consolidează dispozitivul militar din Iordania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soldaţii americani, gata să intervină pentru a asigura securitatea armelor chimice din Siria
Soldaţii americani, gata să intervină pentru a asigura securitatea armelor chimice din Siria

Statele Unite şi-au consolidat dispozitivul militar din Iordania, cu scopul de a antrena armata iordaniană şi de a interveni, în caz de necesitate, pentru a asigura securitatea stocurilor de arme chimice din Siria, a anunţat miercuri secretarul american al Apărării, Chuck Hagel, relatează AFP.

"Săptămâna trecută, am ordonat mobilizarea unor elemente aparţinând Statului-Major al Armatei al Forţelor Terestre pentru a consolida misiunea de la Amman", a declarat şeful Pentagonului în faţa senatorilor din cadrul Comisiei pentru Forţele Armate în timpul unei audieri privind Siria.

Pentru această misiune, Washingtonul a mobilizat deja în Iordania, în octombrie, aproximativ 150 de militari din cadrul forţelor speciale. Pentagonul a precizat atunci că militarii americani vor contribui, în special, la "stabilirea unui cartier general" pentru a coordona operaţiunile siriene.

Ca urmare a ultimei măsuri luate de Hagel, prezenţa militară în Iordania va depăşi 200 de persoane, potrivit unui oficial american din cadrul Apărării.

"Departamentul Apărării are pregătite planuri pentru a răspunde la toate scenariile posibile privind arme chimice", a dat asigurări Chuck Hagel în timpul audierii.

"Dacă (preşedintele sirian Bashar al-)Assad şi cei aflaţi sub comandamentul său au recurs la arme chimice sau nu îşi îndeplinesc obligaţiile de a le securiza, vor exista consecinţe şi vor fi traşi la răspundere", a amintit el.

Hagel s-a ferit să precizeze care ar fi "consecinţele" sau să menţioneze în deschidere zvonurile privind folosirea armelor chimice în Siria.

Luni, şeful diplomaţiei britanice William Hague a evocat "probe privind folosirea armelor chimice în Siria".

Referindu-se la politica americană în Siria, Chuck Hagel a amintit că Washingtonul se limita la acordarea unui ajutor umanitar în valoare de 385 de milioane de dolari americani şi la oferirea unei "asistenţe tehnice" pentru un ajutor "neletal" ce cuprinde echipamente medicale şi de comunicare furnizate pentru aproximativ 1.500 de rebeli sirieni moderaţi. Acest ajutor se ridică la 117 milioane de dolari, a precizat el.

În plus, Hagel a anunţat că va efectua, începând de sâmbătă, un turneu în Israel, Iordania, Arabia Saudită, Egipt şi Emirate Arabe Unite.

Bashar al-Assad: Occidentul va plăti scump pentru susţinerea activităţilor Al-Qaida în Siria

Într-un interviu televizat, preşedintele sirian Bashar al-Assad a declarat că Occidentul va plăti scump pentru finanţarea activităţilor reţelei teroriste Al-Qaida. Acum face acelaşi lucru în Siria, în Libia şi în alte locuri; va plăti scump, în inima Europei şi în Statele Unite", a avertizat Al-Assad în interviu acordat postului tv Al-Ihbariya.

Liderul de la Damasc a făcut astfel referire la ajutorul pe care Statele Unite l-au acordat în anii 1990 mujahedinilor din Afganistan, în lupta împotriva ocupaţiei sovietice. Frontul Al-Nusra, o grupare insurgentă siriană, a anunţat în urmă cu o săptămână că s-a afiliat reţelei teroriste Al-Qaida.

"În acest context, nu avem alte opţiuni decât victoria, pentru că, dacă nu vom câştiga, va fi sfârşitul Siriei şi nu cred că există un singur cetăţean care să accepte această opţiune. Adevărul este că există un război şi fac apel fără încetare să nu capitulăm", a insistat al-Assad.

Liderul de la Damasc a denunţat susţinerea acordată de state occidentale şi arabe insurgenţilor, acuzând în special Iordania: "Nu pot crede că sute de insurgenţi intră înarmaţi în Siria în timp ce Iordania are capacitatea de a opri orice persoană", a spus el
 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite