Statele Unite ale Americii ameninţă Curtea Penală Internaţională de la Haga cu sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite ale Americii, prin vocea Consilierului pentru securitate naţională, John Bolton, au adoptat astăzi o poziţie extrem de critică faţă de Curtea Penală Internaţională (CPI) de la Haga, pe care o avertizează cu sancţiuni dacă judecătorii acesteia vor insista pe investigarea presupuselor crime de război comise de militari americani în Afganistan.

În anunţul făcut la Washington, luni, 10 septembrie, consilierul SUA pentru securitate naţională a precizat că Statele Unite vor utiliza toate pârghiile necesare pentru a-şi proteja proprii cetăţeni şi pe cei ai aliaţilor SUA de o „judecată injustă din partea unei instanţe nelegitime”.

„Nu vom coopera cu Curtea Penală Internaţională, nu-i vom oferi nici un fel de asistenţă şi cu siguranţă nu vom adera la această structură. (…) Până la urmă, pentru noi CPI este ca şi moartă”, a declarat Consilierul SUA pentru securitate naţională.

John Bolton, care s-a alăturat administraţiei Donald Trump în aprilie, şi-a intitulat discursul „Protejarea constituţionalismului şi suveranităţii americane de ameninţările internaţionale”.

De asemenea, John Bolton a anunţat că Departamentul de Stat al SUA va închide biroul Organizaţiei pentru „Eliberarea Palestinei” cu sediul la Washington, din cauza încercărilor palestinienilor de a obţine iniţierea unei investigaţii internaţionale împotriva Israelului. „SUA vor fi mereu alături de Israel, prietenul şi aliatul nostru”, a precizat John Bolton.

Statele Unite ale Americii nu au ratificat statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, intrat în vigoare în 2002, preşedintele de atunci, George W. Bush fiind împotriva acestei instanţe.

Curtea Penală Internaţională (CPI) a transmis marţi că „va continua să îşi facă treaba neabătut“. Instanţa cu sediul la Haga a transmis într-un comunicat că este o instituţie independentă şi imparţială, care are sprijinul a 123 de ţări.

"CPI, ca tribunal, va continua să îşi facă treabă neabătut, în acord cu acele principii şi cu ideea unificatoare a supremaţiei legii", se mai arată în comunicat.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite