Sistemul antirachetă american, o sperietoare de 40 de miliarde de dolari INFOGRAFIE

Interceptorul a fost lansat de la Baza Aeriană Vandenberg, din California Foto: EPA

Pentagonul a testat cu succes marţi interceptarea unei rachete balistice intercontinentale (intercontinental ballistic missile, ICBM), folosind o versiune perfecţionată a interceptorului antirachetă cu rază lungă de acţiune, relateză CNN.

Agenţia de Apărare Antirachetă (Missile Defense Agency, MDA) a lansat un interceptor amplasat la sol de la Baza Aeriană Vandenberg, din California pentru a intercepta o rachetă-ţintă deasupra Oceanului Pacific, relevă surse militare americane. Potrivit unui comunicat al MDA, interceptorul „a distrus ţinta prin impact direct“. 

Este pentru prima oară când forţele americane reuşesc acest test asupra unei rachete intercontinentale.

Testul american a avut loc la numai două zile după ce regimul de la Phenian a efectuat un test cu o rachetă balistică cu rază scurtă de acţiune, care a zburat aproximativ 400 de kilometri, înainte de a cădea în apele teritoriale japoneze. 

Pentagonul insistă însă că testul său era planificat de mult timp şi că nu vizează numai descurajarea Coreei de Nord, ci şi verificarea capacităţilor de a opri orice atac cu rachete balistice în viitor, inclusiv din partea Iranului.

Ce este sistemul antirachetă

Sistemul american atirachetă, sau, conform denumirii oficiale, sistemul terestru de apărare prin interceptarea rachetelor la jumătatea traiectoriei (ground-based midcourse defense system, GMD) este format dintr-o reţea impresionantă de senzori şi din 36 de rachete interceptoare defăşurate, începând din 2004, la baze din Alaska şi California. Până acum, în acest sistem s-au investit 40 de miliarde de dolari.

Este singurul sistem pe care se bazează Statele Unite pentru a opri o rachetă nucleară intercontinentală aflată deja în zbor. Potrivit Departamentului Apărării, sistemul a fost conceput ca o măsură de siguranţă împotriva unui atac nuclear pe scară redusă, din partea unor state ca Iranul sau Coreea de Nord. (Niciuna dintre cele două ţări nu are o rachetă capabilă să atingă Statele Unite, deşi oficialii americani spun că nord-coreenii nu sunt departe de a fabrica una.) 

Chiar dacă un asemenea atac, cu un număr mic de ICBM, ar fi contracarat prin lansarea mai multor interceptoare împotriva unei singure rachete inamice, pentru a maximiza şansele de impact, s-a considerat că 36 de interceptoare reprezintă un număr suficient, având în vedere ameminţarea pe care ar putea-o reprezenta Coreea de Nord sau Iranul în viitorul apropiat.

Sistemul nu e proiectat pentru a contracara un atac balistic de proporţii, cum ar fi unul din partea Rusiei sau Chinei, şi nici n-ar putea s-o facă.

Un sistem bazat pe lovire

În cazul lansării unei ICBM de către o ţară ostilă, sateliţii de supraveghere echipaţi cu senzori în infraroşu şi sisteme radar ar detecta această lansare şi ar alerta centrele de control GMD din SUA. Un alt sistem de senzori, inclusiv un radar maritim de înaltă rezoluţie, ar urmări traiectoria rachetei intercontinentale inamice. 

Când aceasta părăseşte atmosfera, intră în acea fază a zborului numită „jumătatea traiectoriei“ (midcourse). În această fază, racheta inamică se desface în bucăţi: focoasele, momelile menite să deruteze senzorii (care constituie împreună „norul de ameninţare“), plus resturi şi, desigur, ultima treaptă de propulsie.

În acest moment, intră în acţiune sistemele şi experţii din centrele de control GMD din Alaska şi Colorado, care analizează „norul de ameninţare“, stabilind care sunt focoasele şi unde pot fi interceptate. Imediat, se dă ordinul de lansare a rachetelor interceptoare de la Baza Aeriană Vandenberg din California şi de la Fort Greely din Alaska. 

Cele două baze adăpostesc, în total, în silozurile lor, 36 de rachete interceptoare, fiecare având trei trepte de propulsie şi purtând un „vehicul de lovire“ (Exo-atmospheric Kill Vehicle, EKV) de 60 de kilograme, care este lansat pentru distrugerea rachetei inamice.

Când interceptorul iese, la rândul său, din atmosferă, EKV se separă de racheta purtătoare. Utilizând senzori cu infraroşu pentru a depista focosul care se apropie, „vehiculul de lovire“ se repoziţionează folosind jeturile pentru a-i tăia calea. Când cele două obiecte intră în coliziune, cel puţin teoretic, „vehiculul de lovire“ ar trebui să lichideze focosul fără a provoca o explozie nucleară.

Militarii se laudă

În testul de marţi, o rachetă interceptoare lansată de la Baza Vandenberg din California a eliminat o rachetă-ţintă similară unei rachete balistice intercontinentale reale, lansată de pe Atolul Kwajelein din Insulele Marshall. 

MDA a testat un nou sistem de ghidare, o nouă treaptă propulsoare a rachetei interceptoare, dar mai ales o versiune perfecţionată a „vehiculului de lovire“ EKV. Responsabilii de la Pentagon au dorit să afle cum funcţionează aceste noi componente şi ce îmbunătăţiri mai trebuie aduse sistemului. 

Evident, responsabilii MDA nu au pierdut ocazia de a se lăuda: „Interceptarea unei ţinte complexe ICBM, similară cu o ameninţare reală, este o realizare incredibilă… şi un moment istoric pentru acest program“, a declarat directorul MDA, viceamiralul Jim Syring. 

„Sistemul e de importanţă vitală pentru apărarea ţării noastre şi acest test demonstrează că avem o metodă de descurajare eficientă şi credibilă împotriva unor amenunţări reale“, a adăugat viceamiralul.

Experţii spun că „nu are notă de trecere“

Însă, în timp ce Pentagonul vorbeşte despre acest test ca despre un succes, mai mulţi experţi avertizează că sistemul antirachetă care a costat până acum 40 de miliarde de dolari mai are cale lungă până să poată fi considerat finalizat şi bine pus la punct. 

„Testul constituie al doilea succes consecutiv, ceea ce e semnificativ, dar, în acelaşi timp, e vorba de numai două reuşite din ultimele cinci încercări, ceea ce înseamnă o rată de succes de 40%, din 2010 încoace“, spune Philip E. Coyle, de la Centrul pentru Controlul Armamentelor şi Combaterea Proliferării. 

„La şcoală, 40% nu e o notă de trecere“, adaugă Coyle, care a condus Departamentul pentru teste operaţionale şi evaluare al Pentagonului. „Istoricul testelor arată că nu ne putem baza pe programul antirachetă pentru a proteja Statele Unite de o rachetă nord-coreeană cu rază lungă de acţiune“, conchide expertul.  

Democratul Adam Smith, membru al Comisiei pentru Serviciile Armate din Camera Reprezentanţilor, a felicitat MDA pentru succesul testului, dar în mesajul său, cu multe note critice, el a arătat că „mai e mult de lucru până vom putea fi siguri că avem un sistem eficient şi de încredere“. 

„După investiţii de 40 de miliarde de dolari din 2002 încoace, e bine că Agenţia de Apărare Antirachetă face, în sfârşit, un test de interceptare cu o ţintă ICBM, la 13 ani de la desfăşurarea primelor interceptoare terestre“, a punctat Smith.

O poziţie la fel de critică a avut şi senatorul John McCain, preşedintele Comisiei pentru Serviciile Armate din Senatul SUA, care a apreciat că nu e acceptabil ca regimul de la Rhenian să dezvolte o rachetă cu rază lungă de acţiune, adăugând că Statele Unite nu trebuie să se bazeze doar pe sistemul antirachetă pentru combaterea unei ameninţări de acest tip.

Bilanţ slab, rapoarte critice

Din 1999 încoace, sistemul antirachetă GMD a fost supus la 18 teste, inclusiv cel de marţi. Experţii independenţi contestă aceste teste, susţinând că ele au fost realizate în condiţii artificiale: de pildă, se cunoştea dinainte momentul sosirii rachetei-ţintă. 

Dar chiar şi aşa, sistemul a dat greş la opt sau nouă din cele 18 teste, în funcţie de sursa citată. Agenţia de Apărare Antirachetă a Pentagonului spune că e vorba de numai opt eşecuri, contabilizând drept un succes testul din 2006, în care ţinta a fost „atinsă razant“ de vehiculul EKV. 

Mai nou însă, responsabili ai Apărării ca J. Michael Gilmore, actualul director al Departamentului pentru teste operaţionale şi evaluare al Pentagonului, încep să reconsidere succesul testului respectiv, declarând explicit că „ţinta a fost atinsă, nu distrusă“.

Când li se reproşează numărul mare de eşecuri la aceste teste, oficialii Pentagonului se apără invocând complexitatea misiunii, pe care o descriu drept „un efort la viteze extreme, comparabil cu încercarea de a lovi un glonţ cu alt glonţ“. 

În pofida argumentelor de acest gen, rapoartele oficiale semnalează constant dubiile legate de capacitatea sistemului de a contracara un atac cu rachete intercontinentale, scrie publicaşie The Verge. Corpul de Control al Guvernului SUA arăta, într-un raport din 2016, că sistemul antirachetă GMD „nu a demonstrat, prin teste de zbor, că poate proteja teritoriul Statelor Unite împotriva ameninţărilor balistice actuale“. 

Iar în cel mai recent raport al Pentagonului asupra testării de armament în cadrul Departamentului Apărării, sistemul antirachetă GMD primeşte critici serioase, concluzia fiind că acesta „demonstrează o capacitate limitată de apărare a teritoriului Statelor Unite împotriva ameninţării cu un număr mic de rachete simple cu rază medie de acţiune sau intercontinentale lansate de Coreea de Nord sau Iran“. 

Acelaşi raport are şi o observaţie ironică, arătând că, în cursul testării sistemului antirachetă, Departamentul Apărării continuă să descopere noi modalităţi de eşec.