Rusia va anula acordul cu SUA asupra combaterii crimei organizate şi traficului de droguri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rusia a anunţat miercuri că va pune capăt acordului de cooperare cu Statele Unite asupra luptei pentru combaterea traficului de droguri şi crimei organizate, un nou semnal al deteriorării relaţiilor dintre cele două mari puteri, relatează AFP.

Premierul rus, Dmitri Medvedev a ordonat încetarea acordului ruso-american, semnat la 25 septembrie 2002, întrucât "acesta nu mai corespunde realităţilor actuale, iar potenţialul său a fost epuizat", a precizat serviciul de presă al guvernului, într-un comunicat.

Acordul, care prevede ca Statele Unite să participe financiar în anumite proiecte ruse, care vizează lupta împotriva crimei organizate şi traficului de stupefiante, era până acum justificat de lipsa fondurilor necesare, adaugă comunicatul, lăsând să se înţeleagă că Rusia nu mai are nevoie de fonduri externe.

Acest anunţ intervine pe fondul tensiunilor ruso-americane, care s-au accentuat în ultimele luni, după o serie de măsuri adoptate de Moscova în scopul de a reduce influenţa Washingtonului asupra vieţii politice din Rusia.

Rusia a adoptat în decembrie o lege care interzice adopţia de copii ruşi de către americani şi are în vedere elaborarea unei "liste negre" de cetăţeni americani nedoriţi în ţară, suspectaţi în special că ar fi încălcat drepturile cetăţenilor ruşi.

Considerată drept una dintre cele mai ostile măsuri adoptate de Moscova împotriva Washingtonului de la sfârşitul Războiului Rece, această lege a fost votată ca răspuns la o lege precedent adoptată de Congresul american şi promulgată de preşedintele Barack Obama, care interzice în mod special şederea în Statele Unite a oficialilor ruşi implicaţi în moartea în închisoare, în 2009, a tânărului jurist rus, Serghei Magniţki.

În septembrie 2012, Rusia a ordonat Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională, (USAID) să-şi înceteze activităţile, acuzându-i de imixtiuni în politica internă prin susţinerea grupurilor critice la adresa regimului.

Câteva luni mai târziu, autorităţile ruse au mai adoptat o lege controversată care califică drept "agenţi străini" şi plasează sub control guvernamental strict orice ONG care beneficiază de finanţare străină, mai ales americană
 

SUA



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite