Retragerea americană: Afganistanul în război, negocierile de pace îngreunate de Kabul

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Violenţe în Afganistan: 16 rebeli şi doi soldaţi, ucişi

Diplomaţii americani fac eforturi majore pentru a recupera postura de negociere cu talibanii, după ce preşedintele american, Donald Trump, a anunţat intempestiv retragerea a jumătate din trupe în chiar timpul unei asemenea runde desfăşurată la Doha.

De fapt, deşi a promis anul trecut că va creşte prezenţa americană şi va sprijini guvernul afgan, Preşedintele Trump a făcut un gest contrar, văzut drept trădare de către Kabul şi drept încurajare a insurgenţei de către talibani.

Abundenţa victimelor războiului cu talibanii

Talibanii au ajuns să deţină, să controleze sau să se lupte pentru circa jumătate din teritoriu, chiar dacă e vorba despre unul mai puţin populat, sub 30% din populaţie fiind sub administraţie talibană sau în pline lupte între talibani şi afgani. Atacurile sunt cele mai puternice din 2001, de la lansarea operaţiunii Enduring Freedom, iar talibanii deţin teritoriul cel mai extins controlat sau disputat din 2001.

Astfel, nordul provinciei Kunduz şi sudul provinciei Helmand sunt teatru de operaţiuni unde mor oameni din trupele armate şi de securitate afgane, alături de luptătorii străini din operaţiunea NATO Resolute Support, care asigură antrenamentul şi coordonarea trupelor afgane. 30 de ore de luptă vineri şi sâmbăta trecută au făcut 94 de victime de la talibani, la un atac aerian american, după ce talibanii au împuşcat 19 afgani şi 5 militari străini, după ce alţi doi soldaţi americani fuseseră pierduţi tot vineri la Kunduz, într-un incident separat. În Helmand, talibanii au omorât pe sradion 4 oameni şi rănit 31 de Ziua Fermierului, sâmbătă. La Sangin, talibanii au atacat două posturi afgane, omorând vineri 48 de afgani din trupele de Securitate (talibanii au reclamat 52 morţi şi 11 răniţi).

Este cel mai sângeros sezon de la alungarea talibanilor în 2001, şi el mai conţine lovituri cu mortiere la o şcoală din provincial Ghazni, în sud est, cu 4 copii ucişi şi peste 12 răniţi. 35 de civili între care 20 de copii şi 6 femei au murit în incidente separate numai în cursul săptămânii, aducând numărul victimelor civil în cursul anului trecut la 3800 de civili între care 927 de copii, cel mai mare număr de morţi din ultimii 10 ani, în războiul de 17 ani din Afganistan.

Tot sâmbătă noapte, forţele de Securitate afgane s-au retras complet dintr-un district din provincia Badakhshan după lupte puternice cu talibanii, iar vineri seară au fost ucişi peste 12 membri ai forţelor afgane. Şi în provincia Zabul, 8 poliţişti au fost ucişi de un coleg suspectat de legături cu talibanii, care a întors armele.

În capitala Ghazni, pe care talibanii au încercat să o ocupe, au fost ucişi 15 oameni din forţele de securitate afgane, talibanii fiind respinşi de trupele afgane coordonate de soldaţii din forţele speciale americane. Şi în zona de nord-vest, un asalt taliban a ucis 22 de soldaţi duminică, iar peste 50 de afgani s-au predat talibanilor, în timp ce peste 100 au trecut frontiera în Turkmenistan. Peste 40 de insurgenţi au fost ucişi şi ei în lupte.

Strategie de negociere prin eliberarea Mullahului Baradar pentru construirea unei contra-părţi cu greutate

SUA a reuşit să construiască, la Doha, în Qatar, o formulă stabilă şi viabilă de negociere cu talibanii, care conţine câteva ţinte: strategic, retragerea trupelor americane contra controlul taliban pentru ca nici o organizaţie teroristă – Daesh/Stat Islamic sau Al Qaeda – să nu fie tolerată; apoi negocieri de pace cu guvernul afgan pentru împărţirea puterii şi formule politice de soluţionare a disputelor. Dar încetarea focului nu a fost acceptată niciodată, din contra, luptele continuă, pentru a se porni de la postură cât mai avantajoasă în negocieri.

Dacă până în februarie negociatorii afgani nu aveau autoritatea să discute încetarea focului sau negocieri cu liderii afgani, consideraţi guvern marionetă, SUA a reuşit să identifice o variantă de autoritate reprezentativă a talibanilor cu care să negocieze. La cerea lui Zalmay Khalilzad, diplomat american vechi născut în Afganistan şi negociator şef, SUA a reuşit eliberarea din închisoare, după 10 ani de detenţie, a Mulahului Abdul Ghani Baradar, fondator al mişcării talibane, care a regrupat insurgenţa după răsturnarea guvernului afgan de către SUA, în 2001. Şeful adjunct al talibanilor şi şef al comisiei politice care dirijează negocierile cu SUA, Mulahul Baradar are autoritatea necesară negocierilor, iar paşi importanţi au fost făcuţi.

Doar că o ţară în război de 40 de ani, şi cu actuala confruntare durând deja de 17 ani, nu poate încheia negocierile într-o întrevedere, fie şi de o săptămână. La mijlocul lui aprilie urmează negocierea cu guvernul afgan şi finalizarea componentei tehnice a negocierilor cu SUA. La negocierile din 12 martie a fost prezent şi generalul Austin S. Miller, comandantul forţelor SUA şi ale NATO. Mulahul Baradar va preda negocierile tehnice către şeful negociatorilor talibani, Sher Mohammed Abas Stanekzai.

Problemele SUA cu administraţia de la Kabul în negocieri

Problemele americane vin mai degrabă de la guvernul afgan şi de la diferenţele interne între preşedintele Ashraf Ghani şi opoziţie, care trebuie tranşate. Ghani a fost cetăţean american, trăind jumătate din viaţa sa în SUA, la fel şi consilierul său pe securitate naţională, Hamdullah Mohib, fost ambasador timp de 3 ani în SUA, căsătorit cu un cetăţean american, Mohib a făcut o vizită în SUA în care a atacat negocierile de pace, iar de atunci SUA nu mai participă la nici o reuniune în care este prezent consilierul pentru securitate şi război al preşedintelui afgan.

Şocaţi de anunţul retragerii a jumătate din trupele americane, autorităţile afgane s-au simţit trădate. Mohib şi Ghani trebuie să decidă participarea la negocierile de pace ale guvernului cu talibanii, deşi şi alte figuri importante au fost numite miniştri la Interne, Apărare precum şi la şefia Statului Major al Armatei afgane, oameni care lucrează cu trupele americane şi care ar putea să-i ia locul lui Mohib. Acesta a declarat în SUA că nu are încredere în talibani şi că negocierile americane cu talibanii sunt “o dezonorare a victimelor atacurilor de la 11 septembrie şi a celor peste un milion de americani care au servit în Afganistan, în ultimii 17 ani”.

În plus, reproşurile au vizat lipsa de transparenţă a acestor negocieri, dar şi creşterea atacurilor talibanilor în aceeaşi perioadă. Dar la presiunea militară din teren, Kabulul nu are prea multe soluţii decât să se aşeze la masa de negocieri cu talibanii.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite