Republicanii şi democraţii au ajuns la un acord privind reluarea activităţii guvernului american

Republicanii şi democraţii au ajuns la un acord privind reluarea activităţii guvernului american

Republicanii şi democraţii au ajuns, luni, la un acord privind reluarea activităţii guvernului american, după trei zile de blocaj, transmite Reuters.

Ştiri pe aceeaşi temă

La întâlnirea din Senat, liderul minorităţii democrate Chuck Schumer a declarat: „Noi vom vota astăzi redeschiderea guvernului”.

El a asigurat că grupul său va vota pentru alocarea de fonduri guvernului federal până pe 8 februarie, pentru a pune capăt blocajului. 

Republicanii şi-au luat angajamentul de a găsi o soluţie pentru cei 800.000 de tinerii fără acte - cunoscuţi ca „dreamers” (visători, n.r.) - şi că acesta este unul dintre principalele obstacole în negocierea dintre partide privind cheltuielile ţării.

Totuşi, ei nu vor negocia în legătură cu imigrarea până ce democraţii nu vor vota astfel încât guvernul să fie redeschis.

Liderul majorităţii republicane, Mitch McConnell, a precizat că dezbaterea pe tema migraţiei va începe imediat.

Programul cu care fostul preşedinte Barack Obama i-a protejat pe tineri de deportare expiră pe 5 martie, după ce a fost anulat, în luna septembrie a anului trecut, de actualul preşedinte al SUA, Donald Trump.
citeste totul despre: