Preşedintele Donald Trump l-a graţiat pe fostul şerif Joe Arpaio
0În momentul în care Statele Unite se confruntă cu unul dintre cele mai puternice uragane din ultimii ani, Casa Albă a anunţat că preşedintele Donald Trump a semnat actele de graţiere a fostului şerif Joe Arpaio, unul dintre susţinătorii apropiaţi ai lui Trump cunoscut pentru poziţia sa extremă anti-imigranţi.
Joe Arpaio, fostul şerif al oraşului Maricopa, din statul Arizona, a fost găsit vinovat în penal de neîndeplinirea unei hotărâri judecătoreşti într-o speţă de discriminare rasială. Acesta urma să-şi primească sentinţa în luna octombrie.
„Arpaio nu doar că şi-a abdicat responsabilitatea, acesta a anunţat întregii lumi şi subordonaţilor săi că-şi va continua acţiunile indiferent de cine îi va spune altfel”, a scris unul dintre judecătorii ce l-au găsit vinovat pe acesta.
Preşedintele Trump a indicat că-l va graţia pe Joe Arpaio în cadrul unui miting electoral în Phoenix, Arizona. „Nu o voi face în seara aceasta, pentru că nu vreau să dau naştere unor altor controverse”, a spus acesta în cadrul evenimentului desfăşurat marţi.
„Voi face o predicţie”, a spus acesta glumind, „cred că Joe va fi foarte bine”.
Grupurile ce apără libertăţile civile în Statele Unite, precum ACLU, au criticat imediat posibilitatea graţierii unui personaj precum Joe Aspaio. „Nu, domnule preşedinte Trump. Arpaio nu „îşi îndeplinea doar datoria”. Acesta încălca Constituţia şi discrimina persoanele latinos”, au afirmat liderii ACLU.
Jeffery Toobin, analistul pe probleme juridice al celor de la CNN, a declarat că „acesta este un act politic, nu unul juridic”. Departamentul de justiţie a anunţat că nu a luat parte în niciun moment la acest proces, acest act de graţiere fiind „în totalitate decizia preşedintelui Trump”.
Comentatorul Chiraag Bains, scria în urmă cu doar o zi pentru The Guardian, că actele de graţiere „nu ameninţă în mod intrinsec domnia legii - clemenţa, compasiunea fac parte din designul constituţional”.
„Dar actele de graţiere tipice sunt emise după ce persoana în cauză a servit o parte din pedeapsă, a arătat remuşcare şi a demonstrat o oarecare reabilitare, sau pentru a remedia un act fundamental de nedreptate. În mod normal avem un proces de verificare complex condus de departamentul de justiţie care să verifice toţi aceşti factori”, a subliniat jurnalistul american.
Şeriful Joe Arpaio a urmat o politică discriminatorie prin care a oprit şi a reţinut persoane asupra cărora nu a existat nicio suspiciune de vinovăţie. Un tribunal federal i-a ordonat să oprească aceste practici în anul 2011, însă a continuat aceste practici pentru încă 17 luni. În această perioadă, Arpaio a declarat presei deschis că nu va respecta decizia tribunalului.
Şeriful Joe Arpaio i-a mulţumit la scurt timp preşedintelui Trump pentru graţierea sa, declarând că „Îi mulţumesc lui Donald Trump pentru faptul că a văzut condamnarea mea pentru ceea ce a fost, o vânătoare personală din partea administraţiei Obama împotriva mea”.