O facultate din Florida, dată în judecată pentru că şi-a forţat studentele să se supună unor teste vaginale
0Două studente ale Facultăţii Valencia din Florida au decis să acţioneze în instanţă instituţia de învăţământ după ce, ca parte a cursurilor aplicate de medicină, au fost forţate să se supună unor teste vaginale. Cele două studente susţin că trei profesoare le-au ameninţat pe ele şi pe celelalte studente de la cursul de diagnosticare medicală că, dacă nu vor accepta testele, le vor scădea notele.
Procesul intentat de cele două studente aduce în boxa pârâţilor atât facultatea, cât şi pe cele trei profesoare, care au ameninţat studentele că dacă nu acceptă examinarea şi testarea genitală vor avea notele scăzute şi, mai mult, vor fi „luaţi la ochi” de viitorii angajatori, transmite CNN.
Testele şi analizele realizate de studenţii de la medicină unii asupra altora reprezintă o practică acceptată în domeniu, însă mai multe rapoarte publicate recent şi preluate de US National Library of Medicine subliniază nevoia stabilirii unui protocol mult mai clar în acest sens.
În plângerea făcută, cele două studente susţin că în primul an de facultate, chiar în timpul perioadei în care erau prezentate facultatea şi cursurile, profesoarele „au pus o studentă din anul II, poreclită „Regina TransVag”, să explice bobocilor cum corpul didactic al departamentului de sonografie al catedrei de diagnisticare medicală consideră că studenţii trebuie să se supună procedurilor transvaginale cu ultrasunete, o procedură invazivă, pentru a deveni tehnicieni cât mai buni în sonografie”.
„Facultatea Valencia a prezentat aceste teste transvaginale drept voluntare, însă politica şi practicile sale reale arată că acestea nu sunt voluntare”, se mai arată în plângere.
Documentul mai arată că studentele erau supuse săptămânal acestor teste, „îndurând procedurile invazive fără o minimă intimitate”. „Reclamantele se dezbrăcau în toaletă, se acopereau cu prosoape şi traversau sala de curs de sonografie sub privirile instructorilor şi celorlaţi studenţi.” Plângerea continuă cu alte mărturii despre umilinţele la care erau supuse studentele - inclusiv stimularea lor sexuală pentru facilitarea inserţiei aparatului sonograf - de faţă cu întreaga grupă de curs. Una dintre cele trei profesoare este acuzată şi că făcea glume şi comentarii nepotrivite în timpul procedurilor.
„Folosirea voluntarilor - inclusiv dintre studenţi - pentru cursurile de sonografie este o practică acceptată la nivel naţional. Programul de sonorafie al Facultăţii Valencia a menţinut cele mai înalte standarde cu privire la scanarea cu ultrasunete în scopuri educaţionale, inclusiv participarea voluntară şi supraveghere profesionistă din partea corpului didactic într-un mediu de laborator, controlat. Cu toate acestea, continuăm să analizăm această practică şi nu numai pentru a ne asigura că sunt eficiente şi adecvate mediului educaţional”, a declarat Carol Traynor, directorul de relaţii publice al Facultăţii Valencia.