Marele Juriu a emis citaţii cu privire la întâlnirea dintre Trump Jr. şi avocata rusă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un Juriu din Statele Unite a emis citaţii care fac referire la întâlnirea din iunie, anul trecut, dintre fiul preşedintelui Donald Trump, ginerele acestuia, şi o avocată rusă, marcând un nou pas în investigaţiile privind implicarea Rusiei în alegerile din SUA, relatează Reuters.

Conform surselor Reuters, consilierul special, Robert Mueller, a convocat Marele Juriu în Washington pentru a-l ajuta cu examinarea probelor privind implicarea Rusiei asupra voturilor din campania electorală din 2016.

Rusia este un subiect „ferbinte” încă de când Donald Trump a preluat postul de la Casa Albă, agenţiile de informaţii americane concluzionând că Moscova s-a implicat pentru a înclina balanţa voturilor în favoarea lui Trump. Mueller, pus în postul de consilier special încă din luna mai, conduce investigaţia privind o posibilă legătura între echipa de campanie a preşedintelui SUA şi Rusia.

Aceştia din urmă neagă orice fel de implicare şi spun că investigaţia este folosită doar ca o armă politică.

În timpul unui marş care a avut loc joi noaptea, Trump a declarat că „cei mai mulţi ştiu că n-a fost implicat niciun rus în campania noastră electorală. (...) N-am câştigat mulţumită Rusiei. Am câştigat mulţumită vouă”.

Apelul lui Mueller la un astfel de juriu îi oferă opţiunea de a emite citaţii precum şi de a-i obliga pe martori să depună mărturie. „Luând în calcul că Mueller a preluat o investigaţie care a început acum câteva luni, înseamnă că acesta a descoperit probe care să indice posibile acuzaţii penale. Totuşi, adevărata întrebare este împotriva cui” a declarat Paul Callan, un fost procuror american, citat de Reuters.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite