Institutul american de Geofizică a trimis o alertă falsă privind un cutremur puternic în California
0
O alertă falsă privind un cutremur puternic în California (vestul Statelor Unite) a făcut valuri miercuri, relatează AFP, precizând că, din fericire, a fost vorba numai de o problemă IT legată de actualizarea unui seism din 1925.
Institutul american de Geofizică USGS a trimis, din greşeală, presei o alertă prin care anunţa că un seism cu magnitudinea 6,8 s-a produs în largul Santa Barbara.
Numeroşi jurnalişti au privit cu neîncredere anunţul, pentru că nici cea mai mică vibraţie nu a fost simţită în regiune, deşi alerta făcea referire la unul dintre cele mai puternice seisme din istorie în statul din vestul SUA, aflat pe Falia San Andreas, unde riscul de cutremur este foarte mare.
Lucy Jones, un seismolog american cunoscut care colaborează cu USGS, a explicat pe Twitter că gafa provine dintr-o problemă la un computer, „care a transformat o actualizare de la un cutremur cu magnitudinea 6,8, din 1925, din Santa Barbara, într-un “seism de 6,8 din anul 2025”.
USGS a trimis rapid o altă notificare în care a anunţat că „evenimentul a fost şters”.