Ghidul ceremoniei de învestire a lui Barack Obama în funcţia de preşedinte al SUA
0Ceremonia de învestire în funcţia de preşedinte a lui Barack Obama începe luni, la ora locală 11.30 (18.30, ora României), în faţa Capitolului, sediul Congresului american, relatează AFP, care prezintă un ghid al acestei ceremonii.
Deschiderea punctelor de control de securitate are loc la ora locală 7.00 (14.00, ora României), muzica începe la ora locală 9.30 (16.30, ora României), iar discursul preşedintelui Comitetului de organizare, senatorul Charles Schumer, are loc la ora locală 11.30 (18.30, ora României). Barack Obama depune jurământul la ora locală 11.55 (18.55, ora României), după care susţine un discurs, la ora locală 12.00 (19.00, ora României).
TEXTUL JURĂMÂNTULUI
Textul jurământului prezidenţial se găseşte în articolul 2 al Constituţiei: "Jur în mod solemn (sau afirm) că voi îndeplini cu credinţă îndatoririle de preşedinte al Statelor Unite şi îmi voi consacra toate forţele păstrării, protejării şi apărării Constituţiei Statelor Unite".
JURĂMÂNT
Preşedintele Curţii Supreme John Roberts va oficia ceremonia de depunere a jurământului de către Barack Obama, în timp ce judecătoarea Curţii Supreme Sonia Sotomayor, prima femeie hispanică membră a Curţii, o va prezida pe cea lui Joe Biden, vicepreşedintele fiind învestit tot luni.
- BIBLIA
În pofida separării bisericii de stat, jurământul prezidenţial este depus, în continuare, cu mâna dreaptă ridicată şi mâna stângă aşezată pe o Biblie, ţinută de către preşedintele Curţii Supreme. Alegerea Bibliei este simbolică. La fel ca în 2009, Barack Obama a ales-o pe cea utilizată de către Abraham Lincoln, la învestirea sa, în 1861. Dar va utiliza şi o a doua Biblie, care i-a aparţinut reverendului Martin Luther King Jr.
- ARTIŞTI ŞI RUGĂCIUNI
Beyoncé va cânta imnul naţional, Kelly Clarkson va interpreta "My Country Tis of Thee", iar James Taylor "America the Beautiful". Poetul latino Richard Blanco va citi un poem. Vor fi spuse două rugăciuni, dintre care una la începutul ceremoniei, de către activista pentru drepturile persoanelor de culoare Myrlie Evers-Williams, al cărei soţ a fost ucis în faţa locuinţei, în 1963. Pastorul Louie Giglio, care va da binecuvântarea de încheiere, a fost nevoit să se retragă, după publicarea unei predici homofobe, susţinute în anii '90. Numele înlocuitorului său nu a fost anunţat.
- ZI LIBERĂ ŞI ANIVERSĂRI
Întâmplarea face ca luni să fie zi liberă în Statele Unite, unde este sărbătorită aniversarea lui Martin Luther King Jr. Anul 2013 marchează totodată 50 de ani de la Marşul către Washington, organizat în august 1963 de către Martin Luther King Jr. în semn de susţinere a drepturilor persoanelor de culoare, dar şi 150 de ani de la Proclamarea emancipării persoanelor de culoare de către preşedintele Lincoln, marcând sfârşitul sclaviei.
- BILETE
Aproximativ 250.000 de persoane deţin bilete, distribuite în mod gratuit de către congresmeni în circumscripţii. Mulţi au organizat trageri la sorţi pentru locuitorii din statelor lor. Biletele oferă acces la porţiunea aferentă de pe marea peluză National Mall, situată cel mai aproape de Capitoliu, deci de podium. Alte câteva sute de mii de persoane sunt aşteptate în restul parcului, unde accesul este permis fără bilet, şi unde au fost instalate ecrane uriaşe.