Generaţia care nu a apucat să lucreze fizic preferă munca la distanţă, în ciuda sentimentelor de anxietate. Ce spun specialiştii

FOTO SHUTTERSTOCK

Un grup tot mai numeros de tineri din Generaţia Z, cei născuţi după 1997, nu au lucrat niciodată fizic şi poate nici nu o vor face, pentru că fie au absolvit în cursul pandemiei, fie au avut primul loc de muncă în timpul carantinelor, ca apoi multe companii să îmbrăţişeze munca la distanţă.

În timp ce munca la distanţă devine modul predominant de lucru, şi mulţi dintre aceşti tineri spun că nu şi-ar dori să meargă zilnic la serviciu, specialiştii avertizează că viaţa lor personală şi profesională ar putea avea de suferit, relatează WSJ.

Sondajele americane au arătat că o mare parte din tinerii Generaţiei Z sunt mulţumiţi cu munca la distanţă şi ar vrea să aibă în continuare această posibilitate. Dar tot ei tind să se simtă neancoraţi şi anxioşi, în timp ce specialiştii sunt de părere că această modalitate de lucru le poate afecta parcursul profesional şi relaţiile cu ceilalţi, întrucât sunt lipsiţi de experienţe de interacţiune directă cu colegii, şefii şi de ritmul unui program stabil.

Sondajele efectuate asupra membrilor Generaţiei Z din SUA în toamna anului 2020, adică la peste şase luni de pandemie, au dezvăluit că 69% dintre aceşti nativi digitali şi-ar dori să lucreze de la distanţă cel puţin jumătate din programul de lucru. În acelaşi timp, cercetarea, condusă de doi profesori americani, a arătat că aproape jumătate din respondenţi suferă de pe urma creşterii nivelurilor de anxietate şi depresie asociate cu munca de acasă.

„Este grupul expus la cel mai mic nivel de interacţiune faţă în faţă în timp ce devine adult”, spune Santor Nishizaki, unul din autorii studiului, referindu-se la faptul că cei din Generaţia Z au repere ale imaginii de sine ce provin mai ales din modul în care se compară cu alţii online şi pe reţele sociale.

Perioada de adult tânăr (18-29 de ani) este cel mai însingurat moment al vieţii, spune Jeffrey Arnett, profesor de psihologie la Clark University.

Iar asta pentru că este „perioada în care petrecem cele mai multe momente singuri”, şi în care poate lipseşte un partener romantic, se petrece distanţarea de părinţi, pentru că tinerii nu mai locuiesc acasă, şi în care schimbările frecvente ale locuinţei nu permit formarea de prietenii stabile.

Pe de altă parte, munca fizică oferă premise pentru dezvoltarea mai naturală a relaţiilor, de la prietenii cu colegii la mentorate.

Aşadar, faptul că tinerii lucrează de la distanţă poate determina pierderea unei game complexe de interacţiuni de la stabilirea unor legături profesionale la formarea unor prietenii sau înfiriparea unor relaţii romantice, spune Johnny C. Taylor Jr., preşedintele Society for Human Resource Management.

„Nu mi-a fost prea uşor să leg relaţii cu cei cu care lucrez. Pot trece foarte rapid la o stare de izolare”, spune Elizabeth Mooneyham, o proaspăt absolventă în vârstă de 21 de ani, care lucrează de acasă.

Lucrul de acasă vine cu numeroase dificultăţi în privinţa parcursului profesional al tinerilor, mai ales dacă nu au avut niciodată ocazia de a munci fizic şi abia au început să îşi clădească o carieră.

„Într-o zi, unul din foştii colegi de facultate devine CEO sau membru în conducerea unei companii şi ei se pot trezi că nu pot avea relaţionare autentică cu ea/el”, notează Taylor.

Pot apărea crize în evoluţia profesională a unuia din Generaţia Z sau a unui milenial tânăr în măsura în care aceştia nu au acces la semnale adecvate despre cum se descurcă la locul de muncă şi devin neliniştiţi în privinţa capacităţilor de competenţă şi a performanţelor reale.

Ei sunt mai vulnerabili decât alţii la sindromul impostorului, senzaţia psihologică că succesul lor nu se datorează priceperii, ci înşelării celorlalţi în privinţa abilităţilor profesionale.

„Câteodată e ca şi cum te-ai afla în scenariul unui joc video în care oamenii par imagini computerizate, nu există în realitate”, spune Francis Zierer, 27 de ani, care lucrează din pandemie în departamentul de marketing al unei companii de software din New York.

El spune că îşi face griji de tipul celor din sindromul impostorului: „Mă vor da afară pentru că habar nu am ce fac”.

Preocuparea că şefii uită de ei nu este lipsită de fundament”, spune Taylor a cărui organizaţie de resurse umane a efectuat în 2021 un sondaj în acest sens pe supervizori, descoperind că mulţi dintre aceştia uită pur şi simplu de unii membri ai echipei lor, pentru că nu au un chip în minte, şi tind să aloce sarcinile „apetisante” celor cu care au avut ocazia să se întâlnească pe holuri.

Munca la distanţă creează şi mai multe premise pentru neînţelegere şi resentimente între colegii care nu au avut prilejul de a se cunoaşte anterior sau de a forma relaţii de încredere.

„În absenţa acestor relaţii şi a comunicării de calitate, se creează o tendinţă mai mare la neîncredere, fiind în acelaşi timp mai dificil de soluţionat tensiuni pe o platformă de mesagerie sau chiar în cadrul unei apel telefonic”, explică psihiatrul Grant Brenner ce consiliază clienţi în probleme legate de interacţiunea la locul de muncă.

Deşi recunoaşte sentimentele de singurătate care o copleşesc uneori, proaspăt absolventa Mooneyham, care e obişnuită cu cursurile prin videoconferinţă, vede în egală măsură şi avantajele flexibilităţii muncii şi spune că nu ar putea lucra doar la birou.

Din punctul său de vedere, munca nu mai presupune să te îmbraci elegant şi să te duci zilnic la birou, pentru că „milenialii şi generaţia Z deopotrivă şi-au format o mentalitate mai degrabă de muncă pentru a trăi decât a trăi pentru muncă”.

Chiar şi aşa angajatorii ar trebui să fie atenţi la nevoile celor mai tineri care nu au avut parte de conceptul tradiţional de muncă, e de părere Tsedal Neeley, profesor la Harvard Business School .

„Tinerii care abia cer îşi clădesc carierele şi care nu au încă un curs stabilit al evoluţiei profesionale tânjesc după un soi de experienţă de imersare”, spune experta notând că, în lipsa unei conexiuni cu angajatorii sau cu politica organizaţională lor, ei vor tinde să plece rapid. 

Un sondaj realizat de Bankrate în iulie 2021 pe un eşantion de 2.000 de angajaţi americani a arătat că un număr dublu de respondenţi din Generaţia Z faţă de Generaţia X se arătau dispuşi să înceapă să caute un nou loc de muncă.