Fostul preşedinte american George H. W. Bush a fost internat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte al Statelor Unite George H. W. Bush, în vârstă de 90 de ani, a fost recent internat, în Texas, din pricina unor probleme respiratorii, informează AFP.

„Preşedintele Bush a fost transportat cu ambulanţa la Houston Methodist Hospital, ca măsură de precauţie, după ce acesta a acuzat dificultăţi respiratorii în cursul zilei de marţi”, a anunţat purtătorul de cuvânt Jim McGrath.

Acesta a subliniat că fostul preşedinte american va fi ţinut sub observaţie, doar ca măsură preventivă.

În vara anului 2012, acesta a mai fost internat în spital din cauza unor simptome asemănătoare bronşitei.

George H. W. Bush s-a născut în 1924, în statul Massachusetts, iar la vârsta de 65 de ani a devenit cel de-al 41-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii.

În cursa electorală pentru cel de-al doilea mandat, el a fost înfrânt de către Bill Clinton, în alegerile prezidenţiale din 1992. 

Opt ani mai târziu, George W. Bush, unul dintre cei şase copii ai lui Bush senior, devine preşedinte al SUA. Recent, un alt fiu de-al său, Jeb Bush, şi-a anunţat intenţia de a candida pentru un fotoliu la Casa Albă.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite