Fostul director adjunct al FBI, demis cu două zile înainte de prepensionare, a strâns 500.000 de dolari pentru a chema în instanţă administraţia Trump
0Criticat de Donald Trump şi demis cu 48 de ore înainte de prepensionare, fostul director adjunct al FBI Andrew McCabe a primit 500.000 de dolari pentru a-şi face dreptate în justiţie.
Suma - de trei ori mai mare decât obiectivul fixat - a fost strânsă pe site-ul GoFundMe, conform anturajului lui McCabe.
„Aceste donaţii ne-au surprins şi ne-au făcut extrem de recunoscători. Voi continua să denunţ nedreptatea cu care am fost tratat“, a reacţionat fostul director adjunct al FBI.
În vârstă de 50 de ani, Andrew McCabe a preluat interimatul la conducerea FBI după demiterea lui James Comey în mai 2017 şi a fost dat afară la rândul său pe 16 martie, cu două zile înainte de prepensionare.
Secretarul Departamentului Justiţiei, Jeff Sessions, a motivat decizia în cazul demiterii lui McCabe de o „proastă administrare“ a FBI, imputându-i mai ales unele scurgeri din presă.
Trump a salutat această decizie, considerând plecarea lui McCabe din FBI „o zi mare pentru democraţie“.
În schimb, Andrew McCabe se declară o victimă a războiului dus de administraţia Trump împotriva FBI şi a procurorului special Robert Mueller, care încearcă să afle dacă ruşii sau implicat sau nu în ultimul scrutin prezidenţial din Statele Unite pentru a favoriza alegerea lui Donald Trump.