Foreign Policy: Cum trebuie combătută ameninţarea nucleară din partea Rusiei

Foreign Policy: Cum trebuie combătută ameninţarea nucleară din partea Rusiei

Înşelăciunea Rusiei, aceea de a negocia o reducerea a armelor nucleare în timp ce construieşte noi arme nucleare, reprezintă o ameninţare directă la adresa Statelor Unite

Ucraina nu este singurul loc unde SUA îi permite Rusiei să-şi facă de cap. Încă o dată, Vladimir Putin îşi încordează muşchii, iar preşedintele Obama nu are niciun răspuns serios, potrivit unei analize „Foreign Policy“ privind ameninţarea nucleară din partea Rusiei.

Ştiri pe aceeaşi temă


Nu doar că Rusia a încălcat tratatul Tratatul privind Fortele Nucleare Intermediare (INF) privind armele nucleare cu rază medie de acţiune, semnat de preşedintele american Ronald Reagan cu liderul sovietic Mihail Gorbaciov. în 1987, ci a făcut asta în timp ce negocia „New START“, un tratat din 2010 privind reducerea numărului de arme, potrivit unei analize „Foreign Policy“. 
 
În octombrie 2007, „The Guardian“ a raportat că Putin ia în considerare retragerea din tratatul INF. „Va fi dificil pentru noi să respectăm strict prevederile tratatului, în situaţia în care alte ţări dezvoltă asemenea sisteme de arme“, declara Putin, poate referindu-se la tehnologia nucleară dezvoltată de Pakistan şi China.
 
Administraţia „va încerca să rezolve problemele de conformitate prin mijloace bilaterale şi multilaterale“, deşi „am încercat să abordăm această problemă cu Rusia de ceva vreme“, potrivit purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat din SUA, Jennifer Psaki.
 
Administraţia a negociat un nou tratat de control al armelor cu Rusia înaintea rezolvării posibilei încălcări a tratatului INF. Nu este clar de ce. În afară de această problemă, linguşirea ruşilor pentru a respecta tratatul INF, chiar dacă este posibilă, nu atinge cea mai importată întrebare: de ce Rusia dezvoltă arme nucleare care încalcă tratatul INF şi, în acelaşi timp, negociază un nou tratat strategic cu SUA privind armele nucleare, în 2009 şi 2010? Ce a sperat Kremlinul să câştige din punct de vedere militar sau strategic? Acestor întrebări trebuie să li se răspundă, este de părere James Inhofe, autorul analizei „Foreign Policy“.
 
Din punct de vedere militar, o nouă rachetă mobilă GLCM cu o rază între 500 şi 5.000 de kilometri, ceea ce au raportat ruşii că au testat, face ca Rusia să poată ameninţa aliaţii SUA din Europa, Orientul Mijlociu şi Asia de Est. De asemenea, mai pune ţinte importante pe China, India, Pakistan sau alte ţări din raza forţei nucleare a Moscovei.
 
Rusia desfăşoară forţă aeriană şi submarine armate cu rachete în toate ţările care deja au ameninţat aliaţii SUA. Însă bazele aeriene şi navale pot fi distruse de armata americană în cazul unei confruntări. Pe de altă parte, o rachetă GLCM mobilă este mai greu de găsit. Generalul Philip M. Breedlove, unul dintre comandanţii seniori ai NATO, a declarat că această nouă armă este „o unealtă cu care trebuie să ne descurcăm“.
 
Din punct de vedere strategic, desfăşurarea de rachete nucleare măreşte şi mai mult decalajul dintre forţele nucleare regionale ale Rusiei şi NATO, fapt care ar putea slăbi puterea de reacţie a Alianţei. Rusia, în momentul de faţă, se bucură de un avantaj de 10 la 1 faţă de NATO în ceea ce priveşte armele nucleare non-strategice din Europa. Astfel, Rusia are o contragreutate faţă de acele ţări de lângă care dezvoltă forţe nucleare de amplitudine intermediară şi, în anumite cazuri, capabilităţi convenţionale cu rază lungă, cum are China. Rusia simte şi că rachetele nucleare cu rază medie şi lungă de acţiune compensează lipsurile forţelor convenţionale pe care le deţine.
 
Invazia Ucrainei şi anunţul lui Putin din 14 august cum că a aprobată folosirea rachetelor Iskander-M şi  TU-22 în Crimeea, se adaugă presimţirilor că Rusia se află în continuă dezvoltare a unei rachete nucleare cu rază medie şi lungă de acţiune. Staţionarea unor noi forţe nucleare în Crimeea, teritoriu ucrainean pe care Rusia l-a anexat în martie, este şi o nouă ameninţare la securitatea Europei, dar şi un mesaj clar de la Putin că intenţionează să continue încălcarea integrităţii teritoriale a vecinilor săi.
 
Chiar dacă Putin îşi măreşte semnificativ „atitudinea“ nucleară în faţa Europei prin armele nucleare din Crimeea, el şi-a reiterat mesajul clar de a continua agresiunea atunci când i-ar fi spus preşedintelui Comisiei Europene că „dacă aş vrea, aş cuceri Kievul în două săptămâni“.
 
Înşelăciunea Rusiei, aceea de a negocia o reducerea a armelor nucleare în timp ce construieşte noi arme nucleare, reprezintă o ameninţare directă la adresa Statelor Unite. În timp ce rachetele cu rayă medie de acţiune nu pot ajunge în SUA, ar da undă verde lansărilor de rachete din aer sau de pe submarine într-un scenariu european de a distruge capabilităţile nucleare de răspuns, nodurile de comandă şi control şi chiar oraşe americane. De fapt, Comandantul Nordic al armatei SUA a făcut din detectarea şi apărarea de rachetele ruseşti o prioritate.
 
Ruşii au încălcat tratatul INF şi prin dezvoltarea unor noi rachete balistice de rază scurtă numite RS-26. Împreună cu testarea unei rachete cu rază medie de acţiune, dezvoltarea RS-26 confirmă o presupunere recentă făcută de Consiliul Naţional de Securitate în raportul Global Trends 2030: „Rusia caută noi concepte şi capabilităţi de a-şi extinde rolul armelor nucleare în strategia proprie de securitate“. Acest lucru este în opoziţie cu abordarea SUA din timpul administraţiei Obama, care a fost să reducă numărul armelor nucleare americane şi rolul lor în această strategie. Fie Rusia nu credea că va fi prinsă încălcând Tratatul INF, fie nu-i pasă.
 
Cum ar trebui să răspundă SUA provocării nucleare a Rusiei?
 
Va trebui să negocieze conformarea Rusiei. Au testat deja această capabilitate şi nu avem cum să ştim sigur dacă vor reuşi să pună în aplicare aceste sisteme. Este timpul să găsim alte moduri de a atenua această nouă ameninţare. Dacă motivarea din spatele încălcării Tratatului este să obţină avantaje militare şi strategice prin dezvoltarea de noi capabilităţi nucleare, există trei linii de combatere, explică James Inhofe.
 
Primul lucru este extinderea capacităţilor de apărare împotriva rachetelor, în special să ne adresăm ameninţării puse de rachetele lansate din aer sau din mare. 
 
În al doilea rând, ar trebui să se reînceapă finanţarea armelor nucleare şi să se investească în modernizarea lor, lucru care a tot suferit întârzieri cauzate de lipsa banilor din ultimii trei ani. Şi poate chiar ar trebui să se dezvolte noi sisteme nucleare pentru a contracara GLCM. 
 
Şi, în ultimul rând, SUA ar trebui să se consulte cu NATO şi ceilalţi aliaţi despre creşterea capacităţilor de apărare împotriva rachetelor, în special cele care pot să ţină piept noilor rachete cu rază medie ale ruşilor. Departamentul Apărării ar trebui să reafirme postura nucleară a SUA pentru a asigura că puterea noastră va supravieţui ameninţărilor strategiei nucleare a Rusiei şi rachetelor cu rază scurtă.
 
Problema cu Rusia nu este neapărat conformitatea cu tratatul. Ci mai degrabă pare să fie o diferenţă fundamentală în modul în care SUA şi Rusia privesc strategia nucleară, rolul armelor nucleare şi controlul acestora. Rusia folosea procesul de control al armelor pentru a reduce ameninţarea pusă de forţele strategice nucleare americane, în timp ce urmărea, simultan, dezvoltarea de noi capabilităţi nucleare. 
 
SUA, sub preşedintele Obama, a încercat să dea un exemplu de dezarmare şi de neproliferare nucleară prin reducerea rolului şi numărului armelor nucleare în speranţa că şi restul lumii îi va lua exemplul. Nu s-a întâmplat aşa.
 
Acesta este singurul mod de a explica de ce ruşii au negociat „New START“ chiar în timp ce dezvoltau noi rachete interzise prin Tratatul INF. Ce e şi mai greu de explicat este de ce îi lăsăm să scape basma curată, conchide James Inhofe pentru „Foreign Policy“.
citeste totul despre: