Falimentul Detroitului, rezultatul planului de îmbogăţire a elitelor financiare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Detroit

Mai multe emailuri schimbate între oficialii oraşului Detroit şi dezvăluite de presa americană oferă dovezi ale unor discuţii premergătoare falimentului oraşului, care ar fi o strategie de îmbogăţire a consilierilor însărcinaţi cu procedurile legale.

Conversaţiile publicate recent au scos la iveală scenariul jucat de managerul Kevyn Orr, specializat în cazurile de faliment, care a susţinut că a luat acestă „decizie dificilă de iniţiere a procedurii de faliment fără tragere de inimă, doar după negocieri dure cu agenţii creditori, administratorii fondurilor de pensii şi cu reprezentanţii sindicatelor din sectorul public”, potrivit site-ului de ştiri World Socialist Web Site.

De fapt, informaţiile scurse în presă arată că Orr a fost sprijinit de guvernatorul republican Rick Snyder şi de primarul oraşului falimentar, democratul Dave Bing, care au pus în joc interese financiare importante şi au decis să apeleze la capitolul 9 al Codului de Faliment din Statele Unite. Astfel, oficialii pot evita obstacolele legale (legile statale şi cele municipale) pentru a tăia pensiile contribuabililor şi pentru a vinde unele din bunurile publice.

Unul dintre emailuri datat pe 31 ianuarie prezintă o intervenţia lui Dan Moss, unul dintre foştii parteneri ai managerului  american, care îi spunea acestuia că „scenariu ideal” ar fi ca primarul Bing şi guvernatorul Snyder să „aplice direct capitolul 9”.

În continuare, Moss s-a întrebat dacă este necesară prezenţa unui manager pentru cazuri de urgenţă într-un oraş unde autoritatea lui ar fi pusă la îndoială cu fiecare decizie luată, referindu-se la Orr, sau dacă nu ar fi mai avantajos falimentul, caz în care un judecător federal dictează pur şi simplu ce trebuie sacrificat.

Scopul? Profitul

Însă evenimentele de săptămâna trecută au arătat că managerul are totuşi puterea să declare faliment fără implicarea unui judecător. Din perspectiva autorităţilor, pentru care Detroit este un precedent pentru celelalte oraşe din SUA, s-a obţinut tot ce s-a dorit: un manager care nu este pus la îndoială în domeniul său şi aplicarea Capitolului 9 din Codul Falimentului pentru a justifica însuşirea bunurilor oraşului.

Anterior, presa a dezvăluit o altă conversaţie privată între primarul Bing şi guvernatorul Snyder, cel din urmă intenţionând să-l aleagă pe Orr înainte să fie intervievat, votat şi numit în mod oficial. S-ar părea că managerul respectiv a lucrat în serviciul guvernatorului în ianuarie anul trecut. Orr a fost ales datorită rolului său în restructurarea producătorului american de automobile Chrysler, în 2009, când a ordonat închiderea a sute de reprezentanţe şi disponibilizarea a mii de locuri de muncă.

Mai mult, fiind de culoare, Orr ar putea atrage pentru guvernator susţinerea afro-americanilor din stat. Aşadar, din aceasta perspectivă, nu este o surpriză pentru nimeni că anunţul falimentului fusese decis cu mult înainte de alegerea unui manager care să gestioneze situaţia.

Hotărârea din 2012 care a dus la tăierile salariilor din administraţiile locale cu 10% a fost prima etapă din acest proces. Managementul situaţiei şi declararea falimentului erau în mod firesc următorii paşi pentru a da accesul creditorilor nu numai la salariile funcţionarilor, ci şi la pensiile protejate de lege şi la bunurile publice.

Subminarea democraţiei

Au existat chiar şi discuţii despre modul în care va fi dat celebrul anunţ. Dan Moss scria într-un email că „transformarea falimentului într-un subiect de interes naţional nu este o idee rea”. Mai mult, „va genera mai multă popularitate pentru politicienii statului” şi va asigura profitabilitatea afacerilor lui Snyder şi Bing, atunci când mandatele lor se vor încheia.

Compania de avocatură Jones Day, unde lucrează Moss, a luat parte la discuţiile premergătoare falimentului celui mai mare oraş din Michigan. Reprezentanţii firmei şi-au asigurat viitoarele poziţii de „consultanţi în proiecte de restructurare” a activelor de milioane de dolari ale Detroitului.

O analiză a specialiştilor arată că totalul cheltuielilor din procedurile de faliment al Detroitului se ridică la aproximativ 100 de milioane de dolari, din care Jones Day îşi va păstra, cu siguranţă, o parte importantă.

Subminarea principiilor democraţiei din oraşul Detroit face parte dintr-un fenomen mult mai răspândit, care ameninţă democraţia din Statele Unite ale Americii şi din întreaga lume. Elita financiară a realizat că nu mai poate să împovăreze contribuabilii cu măsuri nepopulare, aşa că apelează  din ce în ce mai des la metode dure.

 

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite