Donald Trump a semnat un ordin executiv pentru apărarea Americii de amestecul străin în alegeri
0Preşedintele Donald Trump a semnat miercuri un ordin executiv pentru protecţia Statelor Unite împotriva amestecului străin în alegeri. În baza deciziei prezidenţiale, odată stability faptul că un individ sau entitate străinî au încercat să influenţeze procesul electoral, impunerea de sancţiuni va fi automată.
Şeful comunităţii naţionale de informaţii, Dan Coats, a explicat că ordinul lui Trump stabileşte că agenţiile de informaţii sunt cele care vor evalua dacă orice individ sau entitate s-a amestecat în alegerile din SUA, caz în care vor sesiza departamentele justiţiei şi securităţii naţionale. La rândul lor, acestea vor analiza validitatea şi impactul informaţiilor, iar eventualele sancţiuni vor fi aplicate automat. Fiecare din cele două etape va dura maximum 45 de zile.
Departamentul de Stat şi Trezoreria vor decide ce sancţiuni suplimentare recomandă şi impun în astfel de cazuri, a declarat presei consilierul pentru securitate naţională John Bolton.
Sancţiunile vor include îngheţarea activelor, limitarea accesului la instituţiile financiare din SUA şi interdicţia investiţiilor cetăţenilor americani în firmele implicate.
De aproape doi ani, diverse anchete încearcă să stabilească în ce măsură Rusia s-a amestecat în alegerile prezidenţiale ameircane din 2016, amestec atestat încă de la începutul lui 2017 de agenţiile americane de informaţii.
Dar contestată sau minimalizată, la nivel declarative, de administraţia Trump. Sancţiunile preconizate în viitor inclus îngheţarea activelor, limitarea accesului la instituţiile financiare din Statele Unite şi interdicţia investiţiilor cetăţenilor americani în firmele implicate.