Donald Trump promite să restabilească interdicţia de călătorie suspendată de un judecător american

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Donald Trump a promis sâmbătă să anuleze o hotărâre judecătorească prin care a fost suspendat decretul împotriva imigraţiei din şapte ţări musulmane, relatează BBC News.

Trump îl cataloghează pe James Robart, care a pronunţat hotărârea drept un „aşa-zis“ judecător şi apreciază că opiniile „ridicole“ ale magistratului federal „ne privează în mod esenţial ţara de aplicarea legii“.

Judecătorul federal Judge Robart a stabilit că interdicţia este neconstituţională, scrie BBC.

O serie de companii aeriene au anunţat că le permit cetăţenilor vizaţi de interdicţie să urce în avioane către America.

„Opinia acestui aşa-zis judecător, care ne privează, în mod esenţial, de aplicarea legii, este ridicolă şi va fi răsturnată“, a scris Trump pe contul său privat de Twitter.

Decretul semnat de preşedintele american pe 27 ianuarie vizează în mod explicit cetăţenii unui număr de şapte ţări - Irak, Iran, Yemen, Libia, Somalia şi Sudan-, a căror intrare în Statele Unite o interzice pe o perioadă de 90 de zile, iar pe a celor din Siria pe termen nedeterminat.

Este vorba despre ţări cu populaţie majoritar musulmană, însă acest aspect religios nu este menţionat în mod expres în decret.

Decretul lui Trump blochează totodată sosirea unor refugiaţi în Statele Unite pe o perioadă de patru luni.

SUA

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite