Donald Trump crede că doar persoanele de culoare primesc ajutor social, realitatea fiind cu totul alta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Donald Trump, aparent, nu era la curent cu faptul că nu toţi - în fapt, marea majoritate, a celor ce beneficiază de ajutoare sociale în Statele Unite nu sunt persoane de culoare.

În primăvara anului trecut noul preşedinte al Statelor Unite a avut o întrunire cu reprezentanţii de culoare din Congresul american. În timpul acestei întâlniri, unul dintre membrii grupului de congresmeni i-a spus preşedintelui că o reformă a sistemului de asistenţă socială ar fi în detrimentul alegătorilor săi - adăugând că, „nu toţi dintre aceştia sunt de culoare”, după cum relatează postul de televiziune NBC News.

Conform aceleiaşi surse preşedintele şi-a manifestat deschis neîncrederea în acest fapt. „Pe bune? Atunci ce sunt aceştia?”

În realitate, conform datelor statistice, aceştia erau probabil albi. Aceştia sunt principalii beneficiari ai programelor guvernamentale de asistenţă socială.

Persoanele albe, fără studii superioare, cu vârste între 18 şi 64 de ani, reprezintă principalul grup demografic ce a beneficiat de aceste programe, după cum susţine Centrul pentru buget şi Politici Publice. În raportul anual al acestui think-tank se arată că în anul 2014 peste 6,2 milioane de persoane albe, apte de muncă, au fost ridicate deasupra gradului de sărăcie, mult peste cele 2,8 milioane de persoane de culoare şi cele 2,4 milioane de persoane din minoritatea de origine latină.

Aceleaşi date sunt valabile şi pentru un alt program de asistenţă socială, Programul de Asistenţă de Suplementare a Nutriţiei - cunoscut pentru tichetele de masă, food stamps, oferite familiilor nevoiaşe. Datele arată că peste 40% dintre beneficiarii acestui program sunt persoanele albe, mult peste cei 25,7% persoane de culoare, 10,3% latini, după cum arată datele oficiale ale departamentului pentru Agricultură.

În ciuda ignoranţei evidente a liderului de la Casa Albă, reforma programelor de asistenţă socială rămâne o prioritate pentru acesta şi pentru Partidul Republican, liderii căruia au anunţat recent dorinţa de reducere a costurilor asociate cu aceste programe.

SUA



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite